de Adrian MAN
Fondator: Portal Maramureș
Co-fondator: Revista Tactica și Strategia
La Casa memorială „Ioan Mihalyi de Apşa” am avut ocazia să văd acest tablou realizat în mărime naturală al lui Iosif Man, îmbrăcat în portul de vicecomite de la acea vreme. În cartea Oameni din Maramureș, Pamfil Bilțiu îl portretizează pe Iosif Man de Șieu drept unul dintre cei mai neînfricați luptători pentru drepturile românilor din Maramureș de la 1800, în contextul trecutului istoric, sub guvernarea Imperiului habsburgic și, mai apoi, austro-ungar. Această remarcabilă personalitate a Maramureșului voievodal s-a născut la 31 ianuarie 1817 în Sarasău, într-o familie cu descendență seculară, de pe linia lui Ștefan I, Ioan și Iuga, voievozi de Maramureș, de înalte funcții în administrația comitatului Maramureș. Tatăl său, Vasile Man, a fost prim-pretor (1817-1845) și apoi vicecomite, căsătorit cu Iuliana, descendentă din familia Iura de Oncești.
Iosif devine, la vârsta de 19 ani, primul avocat român din Maramureș și, totodată, cel mai tânăr, iar în 1845 ajunge prim-pretor la Sighet, funcții în care dă dovadă de pricepere și corectitudine în rezolvarea complicatelor probleme administrative. Astfel că în următorii doi ani Iosif Man ajunge în Parlamentul de la Budapesta, ales pe circumscripţia Ocna-Șugatag. Izbucnind Revoluția de la 1848, Iosif revine în Maramureș, unde este ales președinte al Comitetului revoluționar. După înfrângerea revoluției este decretat dușman al poporului de către Imperiul habsburgic și condamnat definitiv la 4 ani de închisoare, împreună cu cumnatul său, Găvrilă Mihalyi, cărora li se confiscă averile, sunt închişi în cetatea Muncaciului, iar familiile lor ajung pe drumuri. Doar o intervenție a Iulianei Man pe lângă împăratul Franz Josef îi salvează – fapt relatat cu lux de amănunte în lucrarea Bibliotecii Județene 100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie la capitolul dedicat Luciei Mihalyi de Apşa – detalii.
La 4 ani după eliberare, în 1860, își recapătă averile și revine la drepturile constituționale, iar în scurt timp, tot în 1860, Iosif Man este ales comitele suprem al Maramureșului, funcție care echivalează cu cea de prefect, astăzi. Acest post l-a deținut timp de 17 ani, prin realegeri, până la moartea sa, la vârsta de 59 de ani.
Iosif Man, declarat român de tânăr, considera prioritar învățământul elementar în limba maternă. Lider energic și curajos, ia inițiativa la care aderă imediat intelectualitatea maramureșeană și, ca urmare, la 1860 ia ființă „Asociaţiunea pentru Cultura Poporului Român” din Maramureş, pe care a condus-o vreme de 15 ani. Asociația pune bazele Preparandiei Române la 1862, primul institut pedagogic românesc, care a dat peste 120 de învățători români pentru școli din Maramureș, Satu Mare și Sălaj.
În cei 17 ani cât Iosif Man de Șieu a condus comitatul Maramureș, ținutul a cunoscut o emancipare culturală şi naţională a românilor fără precedent, care cu greu a putut fi suprimată de către imperiul austro-ungar după moartea sa, survenită la 1876 și datorată, mai ales, unui consum enorm de energie fizică și psihică, cumulat cu suferințele din trecut, pe când a fost încarcerat în temnițele imperiului austriac. Vigurosul om al Maramureșului a produs o tristețe fără seamăn la săvârșirea sa din viață, fiind deplâns de către întreaga suflare a comitatului, indiferent de etnie, după cum relatează Gazeta Transilvaniei nr. 99 din 19 decembrie 1876.
Alexandru Filipașcu scrie în Istoria Maramureșului: „În 1876 se înregistrează pierderile ireparabile ale marilor bărbaţi şi prieteni Gavrilă Mihalyi, Ion Iurca şi Iosif Man, cei trei stâlpi ai neamului, despre care scria Gh. Bariţiu că, «cu toate demnităţile avute, au ştiut să fie români buni şi apărători valoroşi ai intereselor neamului din sânul căruia au ieşit». Cu ocazia comemorării lor de către adunarea generală a Asociaţiunii, s-a arătat că aceştia «au fost oameni care au ridicat din pulbere stima şi respectul popoarelor străine faţă de românii din Maramureş, în a căror istorie politică au deschis o epocă nouă. Întocmai ca antecesorii lor Balcu, Drag şi Ion Valahul, aceştia au înfiinţat un institut, care să fie azilul limbii noastre, lumina minţii şi fântâna culturii noastre»”.
***
Casa „Man” – Căminul cultural din Sarasău
Cu un evident resentiment, Pamfil Bilțiu scrie în lucrarea sa, Oameni din Maramureș: „La Sarasău nici sătenii, nici dascălii nu-și mai aduc aminte de acest vrednic fiu al vetrei lor. Doar casa lui, care a fost transformată în cămin cultural, în loc să se amenajeze în acest lăcaș o casă memorială, îi mai păstrează amintirea. Cripta de familie i-a fost demolată de propriii consăteni și cărămida folosită, așa încât și această urmă i-a dispărut, în loc să se bucure de cinstire și să aibă în acest sat un monument”.
Prin moștenire, Casa Man ajunge la familia Mihályi, unicul fiu al lui Iosif Man cu baroana Clara Sztoyika, pe nume Iszidor, murind de tânăr, în luna mai a anului 1876, înaintea tatălui său. După venirea comunismului, casa a fost, pe rând, cămin cultural, cazarmă de grăniceri, apoi pereții i-au fost îndepărtați și a funcționat ca cinematograf, iar după 1989 casa a trecut printr-o amplă restaurare și deservește, din nou, drept cămin cultural.
***
Despre o legătură inedită între familia Man de Șieu și Iurca de Călinești
Alexandru Filipașcu îl asociază pe Ioan Iurca alături de Gavrilă Mihalyi și Iosif Man, ca buni prieteni. Despre Ioan Iurca (1806-1877) știm că era primpretor al plasei Cosău din 1845 până în 1861 și a fost ales vicepreședinte al Asociațiunii între 1862 și 1871. Ioan era fiul lui Timotei Iurca de Călinești, familie cu descendența nobiliară de pe linia lui Locovoi, cneaz de Cosău – consemnat la 1360 în Enciclopedia familiilor nobile Maramureșene de origine română a lui Al. Filipașcu (p. 156) – căsătorit cu Maria Dunca de Șieu. Iurca, Mihalyi și Man erau cei trei mari latifundiari, la acea vreme, ai Sarasăului, aflat în vecinătatea capitalei comitatului, Sighetu Marmației. Ioan Iurca a avut o contribuție importantă în activitatea Asociațiunii, în special în asigurarea fondurilor, lansând colecte și contribuind personal cu sume de bani, când era necesar. S-au construit un număr de școli la îndemnul și cu sprijinul său. Cele trei personalități ale vremii au fost înmormântate la Sarasău.
Un fapt interesant, legat de familiile Man de Șieu și Iurca de Călinești: urmașii familiei Man s-au despărțit în două ramuri genealogice, provenite de la antecesorul familiei, Gheorghe Petru Man (sau Peterman), consemnat ca „homo regius” pe vremea lui Matei Corvin [1].
Revenim la familiile Iurca și Man. Timotei Iurca, căsătorit cu Maria, a avut doi urmași: Ioan Iurca, care s-a căsătorit cu Susana Man, și Ana Iurca, care s-a căsătorit cu Petru Man (vicepretor la 1867), aparținând celeilalte linii genealogice a Familiei Man de Șieu – antecesorii mei [2]. Înclin să cred că e foarte rară situația ca două mari linii genealogice provenind de la aceeași familie să fie reunite prin căsătoria cu doi descendenți, frate și soră, a unei alte familii, în același timp: în cazul de față, Ioan și Ana Iurca de Călinești, căsătoriți cu Susana Man (de pe linia lui Ion) și Vasile (de pe linia lui Dan), pomeniți în Enciclopedia familiilor nobile Maramureșene de origine română a lui Al. Filipașcu (p. 156).
***
La Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
Am făcut o scurtă vizită la Memorial, din motive personale, să revăd sala 74 și să aprind o lumânare la Capela de reculegere şi rugăciune, în memoria bunicului meu și a tuturor celor care au făcut parte din lupta maramureșeană împotriva opresiunii comuniste, cu atât mai mult că eram pe data de 29 octombrie, cu trei zile înainte de Luminație. În sala 74, dedicată Rezistenţei din Maramureş, se găsește și fotografia bunicului meu, Man Iosif Vasile (pe linia paternă) [2], alături de alte portrete, multe în costume de deținut, executate în anchetă sau în detenție.
Iosif Man a fost arestat de către regim pentru doi ani, pentru acuzația că ar fi sprijinit grupul Popșa, primul grup de rezistență anticomunistă din Maramureș, timp în care a fost supus la umilințe, înfometat și bătut. Soția acestuia, Maria-Lucia, a rămas pe drumuri cu 3 copii mici, averea fiindu-le confiscată, neavând nimeni curaj în acea perioadă de teroare să-i adăpostească. Man Iosif Vasile a fost trimis apoi la Canal, fără proces sau condamnare, unde domina un regim de exterminare prin muncă forțată, înfometare și bătăi, loc în care a fost de multe ori aproape de moarte. – mai multe detalii pe Hotnews, articol preluat din Gazeta de Maramureș, nr. 75, An 3, 12 mai 2004 [3].
4
Referințe:
- 100 de personalităţi maramureşene care au făcut istorie, 100 de ani de la Marea Unire, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2018, pag. 470 – vizualizează în format pdf;
- Oameni din Maramureș, Pamfil Bilțiu, Editura Maria Montessori, Baia Mare, 2003;
- Istoria Maramureșului, Alexandru Filipașcu, Editura Gutinul, Baia Mare, 1997;
- Enciclopedia familiilor nobile Maramureșene de origine română, ed. II, Alexandru Filipașcu, Editura Eikon, București, 2015;
Note:
[1] Buletinul Cercurilor Științifice Studențești, 22, Editura Mega, 2016; Autor: Horvat Marian Alexandru – p. 127
[2] Patronime Maramureșene. Genealogia Familiei de Dolha și Petrova, Alexandru Filipașcu, Editura Albatros, 2003 – p. 252
[3] Gazeta de Maramureș, Ciprian Dragoș (Nr. 75, An 3, 12 mai 2004)
Sursa: Preluat din articolul Pe „Drumul patrimoniului muzeal maramureșean” la Sighetu Marmației, publicat pe site-ul Bibliotecii Județene Petre Dulfu, la care Adrian Man este realizatorul și web-masterul acestuia – www.bibliotecamm.ro