Formată din municipiul Baia Mare, reședința județului Maramureș, și localitățile limitrofe aflate la o distanță de până 35 km față de acesta.
Atestată documentar din 1329, cu numele latin de Mons Medius, așezarea are un însemnat trecut istoric, fiind unul dintre cele mai importante centre miniere din zonă. O activitate minieră în regiunea localității este semnalată deja în epoca bronzului. Orașul va fi atestat documentar relativ târziu într-o diploma din 1329, în timpul regelui maghiar Carol Robert care acordă locuitorilor primele privilegii.
Denumirea latină era Mons Medius ceea ce în traducere înseamnă Muntele Mijlociu. Din această perioadă orașul își leagă existența de minierit și de-a lungul secolelor va apărea în documente alături de Rivulus Dominarium, orașul Baia Mare de astăzi, ca oraș liber regal.
Obiective: Casa Olarului Daniel Leș, Lacul Albastru, Stațiunea Mogoșa, Stațiunea Șuior, Chiuzbaia.
Vizitarea casei țărănești decorată cu obiecte vechi. Gazda, Daniel Leș, va descrie aceste obiecte și va spune povești din viața bunicilor noștri. Lecția interactivă demonstrativă despre făurirea vaselor din lut începând cu framantarea lutului până la obținerea vasului. Copiii vor vedea obiecte în diferite faze de prelucrare. Demonstraţie de modelare a unui vas pe roată olarului.
Vizitarea pe grupe a atelierului de olărit. Meșterul va povești despre metodă tradițională de obținere și decorare a vaselor din ceramică. Fiecare copil va primi un obiect din ceramică (farfurioară, cană de băut apă). Cei care doresc pot achiziționa produse lucrate manual la preț de atelier.
Mai multe detalii: www.casaolarului.ro
Una dintre cele mai stranii formaţiuni geologice din județul Maramureș, formată ca urmare a activităţilor vulcanice în urmă cu milioane de ani, în Munţii Gutâi. Stâncile ascuțite de andezit au înălțimi ce oscilează între 60 şi 100 metri iar formațiunea are o lungime de circa 200 de metri. Denumirea vine de la faptul că, privită dintr-un anumit unghi, se aseamnănă cu o creastă de cocoș.
Trsee: pe Creasta Cocoşului se poate ajunge relativ uşor din Pasul Gutâi (DN 18) sau din zona minei Șuior. O altă variantă, mai dificilă, este din satul Breb, pentru cei care ar dori să admire și Tăul Morărenilor, o rezervaţie naturală umedă renumită pentru muşchiul verde format în jurul lacului.
Chiuzbaia, recunoscută mai ales pentru vâltorile tradiționale, deține un Muzeu sătesc, dar și de minerit, amenajat de Romică Breban, fost polițist municipal, acum în rezervă. Astfel, Romică a colecționat tot felul de obiecte tradiționale, fiteu, ticlăzău, gube, lămpi, oale, covate, război de țesut, dar și flori de mină, lămpi pe bază de carbid și tot felul de unelte vechi folosite la mină. Mai deține o colecție de rădăcini de arbori cu forme ciudate, roci cu fosile impresionante și, de ce nu, chiar și câțiva meteoriți!
În suprafață de 50 ha și la o altitudine de 800 m, rezervația fosiliferă se află în partea nordică a satului Chiuzbaia, la poalele muntelui Igniș (1307 m). Aria protejată prezintă un interes științific deosebit datorită resturilor fosilifere de floră – mușchi, frunze de arbori, ferigi, și faună – schelete de pești și insecte fosile, depozitate în stratele de rocă, formate prin impresiuni, marea majoritate și o mică parte prin compresiuni. Renumita zonă cu plante fosile este un zăcământ unic în Europa – Răzvan Givulescu (prof. univ la Institutul Pedagogic din Baia Mare în per. 1969-1982, geolog, paleobotanist, membru de onoare al Academiei Române – 1993).
Rezervația Fosiliferă „Răzvan Givulescu” de la Chiuzbaia îi poartă numele. O bogată colecție de resturi fosilifere de floră și faună descoperiți la Muzeul Breban din Chiuzbaia.
.Harta – Vezi și: Muzeul Breban – Detalii
Este o stațiune climaterică și de schi, situată la 926 metri altitudine pe un platou vulcanic, sub vârful Igniș, în partea de SV a Munților Gutâi. Statiunea Izvoare are un climat tonic, stimulent, bogat in radiatii ultraviolete si cu o ionizare accentuata a atmosferei, cu conditii excelente de odihna si de recuperare.
Trasee: Runcu – Pleșca și Cheile Tătarului, singurul defileu din țară format în rocă de andezit (3-4 ore); Tinovul ”Tăul lui Dumitru” și Vârful Breaza (1-2 ore); Vârful Igniș (1-2 ore), cu impresionante stânci antropomorfe.
În 1763 s-a emis prima concesiune minieră, care deschidea dezvoltarea exploatărilor miniere. Aici se exploatau și se prelucrau minereuri complexe cu conținut de aur, argint, plumb, zinc și cupru, mina fiind cea mai mare exploatare de minereuri complexe din Europa. Cavnicul a fost declarat oraș la 17 februarie 1968. În anii ’70 s-a dezvoltat într-un ritm accelerat. Din anii 2000 s-au amenajat pârtii de ski, la „Icoana” și “Roata”, într-un demers de a dezvolta potențialul turistic al zonei.
Personalități: Ignațiu von Born (1742-1791); Antal Krupiczer (1944-2009); prof. univ. Petru Moldovan (n. 1942), membru al Academiei de Științe Tehnice din România, Alexandru Gafton (n. 1966), lingvist, filolog.
Obiective turistice: Stâlpul tătarilor, 1717 pe care se află următoarea inscripție latină: Anno 1717 usque hic fuerunt tartaris (În anul 1717 până aici au ajuns tătarii); Biserica romano-catolică „Sfânta Varbara”, monument din 1812 și Paltinul secular, înalt de 30 m, cu diametrul trunchiului de 1,32 m din curtea bisericii; „Logolda” – ruinele unei topitorii de aur din secolul XIX; Muzeul Born și Papp; Pârtiile de schi „Icoana” și „Roata”.
În anul 1717 Cavnicul a fost atacat de tătarii veniți din Crimeea și care înaintau spre Baia Mare. Atunci oamenii locului împreună cu locuitorii din satul învecinat – Șurdești, s-au înarmat, și-au pus pe față măști din blană de oaie, și-au prins pe haine clopote, iar tătarii când au ajuns în Cavnic și au văzut măștile înfricoșătoare și sunetul asurzitor scos de clopote, au fugit îngroziți – de aici se desprinde tradiția de iarnă a brondoșilor. În memoria acestui eveniment, s-a ridicat în anul 1736 acest monument de piatră înalt de 7.2 m cu inscripția: “ Anno 1717, usque hic fuerunt tartari ” (Anul 1717 , până aici au ajuns tătarii).
DJ184, Cavnic – Harta
Minerii au reprezentat o categorie socio-profesională care a contribuit la dezvoltarea industriei locale, așezări întregi fiind modelate pentru secole, după felul de a fi al minerilor. Minerii au avut forme proprii de organizare, au fost creatori de folclor având tradiții proprii nemaiîntâlnite altor categorii sociale. Munca de miner era grea și periculoasă, minereul se scotea din mină în coveți și coșuri, iar minerii coborau în subteran pe scări de lemn cu ajutorul funiei.
Minerii funcționau ca o castă destul de închisă în care viața și moartea se desfășurau în comun, aveau uniforme distincte de restul categoriilor socio-profesionale, aveau propriile sindicate, muzică specifică, tradiții și obiceiuri, dar și un bogat imaginar colectiv dominat de fel de fel de arătări ciudate care le domina și conducea întreaga existență, sfinți protectori și vâlve ale minelor.
Sursa: Minerit si Civilizatie in Maramures, Carol Kacso; Lumea Băilor, dr. Robert C. Tokolyi
Muzeul Born și Papp din Cavnic deține o bogată colecție de lucrări științifice, documente, fotografii, minerale ce au aparținut celor două personalități ale geologiei mondiale, originare din Cavnic: Born Ignác și Papp Simon.
Born Ignác (1742-1791) savant metalurgist la nivel mondial, renumit pentru cercetarea minereurilor – mineralul cuprifer Bornita îi poartă numele. Metoda lui de extracție metal-argint a devenit recunoscută în întreaga Europa. Ca fapt divers, Mozart i-a dedicat cântata Die Mauerfreude, tot el este însuflețit în personajul Sarastro din Flautul Fermecat.
Papp Simon (1886-1970) a fost un renumit geolog, a avut un rol important în dezvoltarea tehnologiei de extracție a țițeiului, cumulând experiență în țări precum Albania, Asia Mică, Nouă Guinee, Canada, USA, Germania.
Str. Eliberării, Cavnic – Harta
A fost cea mai modernă instalație de preparare a minereurilor neferoase din întreg bazinul minier al munților Gutâi, de la sfârșitul secolului 19. ”Logolda”, denumirea provenind din cuvântul englezesc ”gold” (aur), a fost construită în anul 1862 de către englezii de la societatea Rota Aurra Mines Limited, aici s-au prelucrat pentru prima dată în Transilvania minereurile prin metoda de cianurare pentru obținerea aurului. Topitoria a fost proiectată pentru prelucrarea a 400 tone de minereu pe zi, urmând ca lunar să producă 80 kg de aur. Rezultatele însă au fost sub așteptări astfel că producția a încetat încă din primul deceniu al secolului XX.
Str. Minerilor, Cavnic – Harta
Situată în zona minei și topitoriei de aur Logolda ( Detalii ), pe cursul unui pârâu de pe Valea Izvor, Cascada Piciorul Calului izvorăște dintr-o fostă galerie minieră, are o impresionantă cădere de apă în trepte, de aproximativ 25 m înălțime.
Str. Minerilor, Cavnic – Harta
Aflată la altitudinea de 1072, trecătoarea Pasul Neteda (sau Pasul Strâmbului) desparte Munții Gutâi (aflați la vest) și Munții Lăpușului (aflați la est), pe porțiunea dintre Budești (aflat la nord) și Cavnic (aflat la sud).
Obective în zonă: „Trei Apostoli”, vârful Gutâiul Mic; Gutâiul Doamnei; Creasta Cocoșului; Panta „antigravitațională” Cavnic-Budești – iluzie optică asociată cu faptul că obiectele par a se mișca antigravitațional, spre Budești, spre care însă coboară panta reală.
Megaliti andezitici verticali, aflați la o distanță de aproximativ 100 m între ei, cunoscuți și sub denumirea de Vârful Gutâiul Mic (1395 m). Trasee:
– Marcaj bandă roșie: Cavnic – Pasul Neteda – Trei Apostoli (sau Vârful Gutâiul Mic) – Vârful Gutâi – Gutaiul Doamnei – Creastă Cocoșului. Grad de dificultate: mediu spre greu.
– Marcaj bandă galbenă: este un traseu de drumeție recent omologat, care favorizează accesul din zona pârtiilor Cavnic spre traseul de creastă BR (sub zona Trei Apostoli). Grad de dificultate: urcare ușoară pe o culme cu o fâșie defrișată.
Așezarea este menționată printre cetățile existente în secolele X – XIII sub numele de “Castrum Zynyr” sau apare și sub alte denumiri: Szinerváralja, Váralya, Seinen sau Seini. Cetatea cuprindea Țara Oașului, Lunca Someșului până la Bușag și Lipau. Localitatea este atestată documentar, din nou, în secolul al XIV-lea în “Notațiile privind zeciuiala papala din 1334″. La 1344 Seiniul devine opidum (târg) care va supraviețui și după distrugerea cetății din anul 1563. În anul 1677 a fost distrusă de tătari, populația refugiindu-se în pădurile învecinate. În anul 1717 tătarii au măcelarit sau au luat ca robi cea mai mare parte a populației Seinului. Ruinele cetății se pot vedea și astăzi pe dealul de la Apa. În 1882, Seiniul era centrul unei regiuni însemnate, fiind considerat, la sfârșitul sec. al XIX-lea, unul din cele mai moderne târguri, deținând, tribunal rural, percepție, carte funciară, notariat public, poștă telegraf, departament de finanțe, trei bănci, precum și două cazinouri. Din 1988 a primit statutul de oraș.
Obiective: Pădurea cu pini Comja, Dealul Cetățaua, Lacul de agrement Apa, Iojib, Vârful Pietroasa, Muzeul Ţării Oaşului, Negrești.
Situată pe Dealul Cetățeaua, localitatea Seini, apare atestata documentar în anul 1490. În anul 1677 a fost cotropită și distrusă de tătari, dar așezarea supraviețuiește sub formă de opidum (târg) sub numele de Castrum Zynyr sau sub alte denumiri ca Seinen sau Seini. Ruinele cetății se pot vedea și astazi.
Este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip geologic, paleontologic și peisagistic), situată în apropierea satului Ilba, pe drumului național DN1C. Cariera reprezintă o formațiune de coloane, cu o lungime de până la 5 m, și o grosime de cca. 0,50 m, andezitice poligonale, dispuse în jurul unei zone centrale, dând forma unei rozete. Rozeta de piatră Ilba este și un punct de interes paleontologic datorită semnalării unor resturi de faună fosilă ale unor specii de scoici (Congeria neumayri), ostracode (Candona labiata) sau melci (Planorbis planorbis) atribuite perioadei finale a Miocenului și începutul Pliocenului.
Arie protejată de interes național, situată în aria județelor Maramureș și Satu Mare, pe teritoriul administrativ al comunei Racșa.
În anul 1939, la împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, soldații armatei române, au plantat puieți de pin (Pinus sylvestris), molid (Picea abies) și brad (Abies), în forma numelui marelui poet român, Eminescu.
În aval de Cheile Tătarului, pe valea Runcului, se ridică o „barieră” de piatră înaltă de peste 90 de metri, menită să adune apele râului într-un lac. Lacul de acumulare ar fi trebuit să se întindă pe 91 de hectare și să cunprindă un volum de 26 milioane de metri cubi. Construcția a început în urmă cu 50 de ani, în 1968, dar nu a mai fost finalizată. Această intervenţie a afectat deja negativ zona Cheilor Tătarului, defrişarea pădurii de molid, şantierul, exploziile, realizarea unui tunel prin care apa să fie transferată spre Baia Mare. Cu atît mai mult, Cheille Tătarului, singurele chei în andezit din România, ar fi dispărut sub apele lacului de acumulare. Trasee de acces:
• Din stațiunea turistică Izvoare, se urmează drumul forestier spre nord care duce în direcția Cabanei Pleșca și spre Poiana lui Dumitru – harta 1.
• Din localitatea Mara, se urmează drumul ce duce către barajul Runcu – harta 2.
