Numele Țării Lăpușului, cât și al centrului acesteia, derivă de la numele râului Lăpuș, cea mai veche atestare documentară a toponimului Lăpuș datând din 1070 și se referă la Lapus et Fluenta Zamos.
Se întinde pe o distanță de 25 de kilometri între satele Răzoare și Remecioara, pe cursul râului Lăpuș și până la confluența acestuia cu râul Cavnic. Cheile Lăpușului reprezintă o rezervație naturală declarată arie protejată, cu o zonă de defileu, cu sectoare de tip canion (Vima Mică – Sălnița, Buteasa Râu – La Împreunături), cu abrupturi stâncoase (Custura Cetățuii, Custura Vimei), cu cascade (La Pișătoare), peșteri, precum și o faună sălbatică și floră specifică stâncăriilor.
Defileul Lăpușului cuprinde sectoare de tip canion, între Vima Mică – Sălniţa sau Butea Râu – La Împreunătură şi are în versanţi custuri stâncoase: Custura Cetăţelii şi Custura Vimei, cu pereţi, pinteni stâncoşi, peşteri şi cascade. Cea mai mare, Cascada Pişătoarea, se află în dreptul localităţii Preluca Veche, prăvălindu-se de pe Piatra Cerbului. Cotul cel mare, Ochiul Gropiţei şi Custura Vimei sunt în apropierea localităţii Vima Mică. De pe Piatra Cerbului, loc de blevedere, se poate admira bucla sub forma unui U a Lăpușului. În apropiere, zona NE, se găsește și Casa de Piatra /Casa Pintii, un portal sub formă de arcadă.
Parcul de sculptură ”Poiana Soarelui” sau Muzeul în aer liber Florean reprezintă un inedit parc de sculptură monumentală ce se întinde pe aproximativ 40 de hectare în pădurea dintre Cernești și Târgu Lăpuș, pe drumul ce duce spre Țara Lăpușului.
Este singurul muzeu privat de artă contemporană din România, fondat de Victor Florean, în anul 1997, împreună cu artistul Mircea Bochiș. Unul din principalele obiective ale Muzeului Florean este promovarea tinerelor talente, lucrările acestora fiind expuse în ceea ce a devenit, în timp, cel mai mare muzeu în aer liber din județul Maramureș.
Peștera fosilă din Poiana Botizii, lîngă comuna Băiuț, are o lungime de 40 m și înălțimea de 3 m. Peștera are o singură intrare și este subiectul primei lucrări de speologie a unei peșteri din județul Maramureș, redactată de Primics Gy, în anul 1986. În jurul Peșterii cu Oase circulă mai multe legende, una dintre ele sugerând faptul că peștera ar fi fost casă haiducului Pintea. Întrucât peștera nu este electrificată, este necesară o sursă de lumina și echipament adecvat.
Muntele Sfânt al Maramureșului, cu o înălțime de 1041, m este recunoscut prin izvoare făcătoare de minuni, legende cu haiduci și peșteri pline de comori. Muntele Șatra, cu o formă perfectă de trunchi de piramidă, domină depresiunea Lăpușului. Aici, Pintea Viteazul și șatra lui de haiduci ar fi avut tabără și loc de refugiu, astfel, în partea sudică aflăm Peștera Pintii, lungă de 10,9 m. La poalele muntelui a fost ridicată Mănăstirea Șatra la începutul anilor 1990. Pe platoul Şatrei – Vârful Șatra Pintii, există un ochi de apă considerat de localnici făcător de minuni, numit Fântâna lui Pintea. În apropierea fântânii a fost ridicat în 1996 Schitul Șatra lui Pintea, care are un statut aparte, accesul femeilor în schit fiind strict interzis. (vedere aeriană cu schitul și fântâna)
A fost ridicată pe unul dintre cele mai sfinte locuri ale Maramureșului, Muntele Șatrei, loc plin de legende și minuni înfăptuite de demult. Văzut de departe din depresiunea Lăpușului, Muntele Șatrei apare ca formă perfectă de trunchi de piramidă. Pe acest unte, după celebrul haiduc al Țării Lăpușului, sunt botezate Izvorul Pintii și Fântână Pintii, primul aflat lângă Mănăstirea Șatra iar al doilea la schit. Mănăstirea a fost ctitorită de preotul Ioan Cozma la începutul anilor 1990, pe locul unei foste mănăstiri de călugări, ce a fost bombardată de către armata bolșevică. Sus pe platoul muntelui a fost ridicat Schitul Șatra, loc în care este interzis accesul femeilor, sub jurământ și blestem, aici fiind respectate reguli stricte ca și la Muntele Athos.
Muntele Şatra numit local Şatra lui Pintea, este considerat un teritoriu magic cunoscut în popor drept Muntele Sfânt al Maramureșului. La poalele acestuia, în Poiana Paltinului, a fost ctitorită Mănăstirea Șatra după anii 1990.
Pe platoul Şatrei – Vârful Șatra Pintii, există un ochi de apă considerat de localnici făcător de minuni, numit Fântâna lui Pintea iar în apropierea fântânii a fost ridicat în 1996 Schitul Șatra lui Pintea, care are un statut aparte. Aici este strict interzis accesul femeilor sub jurământ și blestem, fiind respectate regulile de pe Muntele Athos. Acestea permit doar accesul bărbaților în locul sfânt unde a fost ridicat schitul, care are în componenţă o biserică din lemn şi un paraclis. În prezent, schitul este părăsit.
Fântâna lui Pintea, spun localnicii, este unul dintre izvoarele cu puteri tămăduitoare de pe munte. Legendele locului spun că fiecare firicel de apă care coboară pe pantele muntelui are puteri binefăcătoare.
Cea mai veche atestare documentară a toponimicului Lăpuş, datează din 1070 şi se referă la râul “Lăpuş et fluenta Zamos” (Lăpuşul şi apa Şomeşului). Documentele istorice rostesc pentru întâia oară numele viitorului oraş Târgu Lăpuş în 1291.
Ruta Patrimoniului Turistic: cultural și natural din orașul Târgu Lăpuș – „Poarta de intrare spre Țara Lăpușului”, a fost elaborată și recunoscută Rută Cultural Turistică dezvoltată pe plan local și cuprinde un număr impresionant de monumente istorice de tipul: situri arheologice, monumente de arhitectură, clădiri memoriale şi monumente de artă plastică, dispersate în întreaga zonă, multe oferind şi un fond etnografic remarcabil.
Obiective: Mănăstirea Sf. Ana din Rohia, Biserica Sf. Arhangheli din Rogoz, Monumentul Eroilor căzuți pentru Unirea tuturor românilor Târgu Lăpuș, Cheile Lăpușului, Casa Muzeu Etnografic Rogoz, Cimitirul evreiesc Târgu Lăpuș, meșterii populari Perța Cuza și Nicolae Șerban, Mănăstirea Rohiița, Muntele Șatra sunt doar o mică parte din obiectivele turistice principale incluse în ruta culturală locală dezvoltată.
Casa de Cultură „Vasile Grigore Latiş” din Târgu Lăpuş îşi are sediul în zona centrală a oraşului, pe strada Eroilor, şi funcţionează într-o clădire reabilitată şi modernizată în anul 2012, astfel, la ora actuală oferă cele mai bune condiţii pentru desfășurarea activităţilor cultural – artistice şi ştiinţifice.
Biblioteca orășenească Târgu Lăpuș, înființată în anul 1949, funcționează în prezent în incinta Casei de Cultură, dispune de o sală de lectură dotată modern, și are un fond de carte de aproximativ 27.000 de volume cu caracter enciclopedic, care se adresează tuturor categoriilor de cititori, de la preșcolari până la intelectuali de marcă.
Atestat documentar din 1488, satul Rogoz făcea parte din domeniul cetății Ciceului, aflat sub ocrotirea lui Ștefan cel Mare. Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli” a fost construită în anul 1663, după ce vechea biserică a fost incendiată de tătari în timpul invaziei din anul 1661. Este faimoasă pentru consolele încurcate în formă de „cap de cal”, care sprijină acoperişul, pentru sculpturile din lemn de pe faţade și pictura realizată în anul 1785. Acoperișul este înalt, piramidal, cu un turn șindrilit, în 3 trepte, flancat de patru turnulețe de colț ce reproduc întocmai forma acestuia. Biserica monument istoric îmbină cel mai reprezentativ stilul goticul apusean naiv, ortodoxia tradițională românească și rădăcinile precreștine ale Maramureșului.
Pe lângă cele nouă biserici de lemn din Maramureş, pe lista patrimoniului UNESCO apare și un om! Rapsodul popular maramureșean Badea Nicolae Piţiş, considerat tezaur uman viu, unul dintre cei zece români declaraţi în anul 2012 „păstrători“ ai tradiţiilor populare ale umanităţii. Cioban rapsod, cunoscut şi ca „Mniculae a lui Ion a lui Icob din Fundătura din Lăpușul Românesc”, Nicolae Pițiș, s-a născut în 13 martie 1939, în Lăpușul Românesc.
Faima lui Moş Nicolae datează din anii ’70 când a avut ocazia să apară în filmul „Pintea“. Deşi imaginile au căzut la montaj, doina sa maramureşeană, „După pui de lăpuşan“, se regăseşte pe coloana sonoră a peliculei, fiind interpretate vocal și la trâmbiță de acesta.
Nicolae Steinhardt s-a născut în 1912, la Bucureşti, într-o familie de evrei. Este arestat în 1958 şi condamnat în lotul “intelectualilor mistico-legionari” la 13 ani de muncă silnică, pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva prietenului Constantin Noica. În închisoare îl descoperă pe Dumnezeu şi trece de la mozaism la ortodoxie. Suferinţa şi umilinţele trăite în temniţă stau la baza testamentului său literar “Jurnalul fericirii”. Steinhardt era urmărit tot timpul de Securitate, care nu era prea fericită că s-a retras la mănăstire. Jurnalul fericirii a avut un destin dramatic inainte de 1989. Scris intre anii 1969 si 1971, a fost confiscat de Securitate pe 14 decembrie 1972, dar in 1975 i-a fost restituit autorului, in urma unui memoriu. Între timp, însă Steinhardt rescrisese din memorie Jurnalul. Manuscrisul ajunge să fie însă publicat postum, prima ediție văzând lumina tiparului în 1991, la Editura Dacia din Cluj-Napoca.
Chilia părintelui Nicolae Steinhardt este unul dintre cele mai iubite locuri din cadrul complexului monahal de la Mănăstirea Sfânta Ana – Rohia. „Casa Poetului” este o frumoasă și simplă clădire cu două etaje, ridicată între anii 1977-1979. Aici se află chilia părintelui Nicolae Steinhardt. După moartea părintelui, chilia în care a viețuit ca monah al Mănăstirii Rohia a fost amenajată ca un mic muzeu, în care se păstrează lucrurile personale ale părintelui Nicolae Steinhardt: manuscrisele, cărțile, icoanele, tablourile, precum și mobilierul.
Vezi și: Mănăstirea Rohia –
Detalii
Personalități: Nicolae Steinhardt
Organizată de filosoful Nicolae Steinhardt – monahul Nicolae de la Rohia, după modelul marilor biblioteci publice, dispune de aproximativ 40.000 de cărţi şi reviste cu conţinut teologic şi de cultură profană. În afară de fondul principal teologic, biblioteca adăposteşte cărţi din numeroase şi variate domenii ca: istorie, arheologie, artă, poezie şi proză literară (română şi straină), muzică, ştiinţe, geografie, diplomaţie, dramaturgie, etnografie, literatură populară, critică, eseistică, filosofie, psihologie, logică, precum şi biografii, memorii, jurnale, cărţi juridice, de economie politică, ştiinţă politică, sociologie şi manuale didactice. Cărţile din biblioteca mănăstirii pot fi împrumutate doar în incinta mănăstirii. Biblioteca de la Mănăstirea Rohia, una dintre cele mai mari comori din zonă se află în incinta locației „Casa cu paraclis” a cărui ctitor a fost I.P.S. Justinian.
Vezi și: Mănăstirea Rohia:
Detalii
– Chilia Părintelui Nicolae Steinhardt:
Detalii
– Personalități: Nicolae Steinhardt
În ultimii 30 de ani în zona Lăpușului au fost descoperite peste 40 de depozite de bronzuri şi mai mult de 250 de bronzuri izolate, precum şi ceramică aparţinând culturii Suciu de Sus. Cultura Suciu de Sus are un areal foarte vast de răspândire ce depăşeşte teritoriu de nord-vest a României (în vest Ungaria şi Ucraina în nord) şi în interior judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Cluj.
La Suciu de Sus la locul numit „Poduri din Coastă” s-a descoperit un cimitir cu morminte de incinerare, datând din perioada bronzului mijlociu şi dovedind statornicia aşezărilor până azi.
Biserica de lemn cu hramul „Sfântul Dumitru” se pare că a fost ridicată pe la 1604, întrucât incizia de deasupra ușii, confirmă pe la 1802 o reparație. Locașul de mici dimensiuni are caracteristici arhaice cu pronaos tip tindă, acoperiș simplu în patru ape, decroșat, prevăzut cu un mic coif cu cruce în față și un turn-clopotniță, ce se ridică direct din acoperiș. Biserica mai are are câteva icoane pe lemn, dintre care Înălțarea lui Iisus și Iisus Pantrocator sunt deosebite, dar și altele pe sticlă, alături de o cruce candelabru pictată și ornamentată în relief pe margini, cu vrejuri din viță-de-vie și o alta din fier forjat, afectată de vreme, înscrisă în cerc cu Semilune pe la colțuri, ce a stat cândva în vârful turnului-clopotniță. Localitatea Larga a fost atestată la 1593 ca domeniu al Cetății Gherla.
Mănăstirea Rohița, cu hramul “Sf. Apostoli Petru și Pavel”, din satul Boiereni, se află la aproape un kilometru distanță față de Mănăstirea Rohia și la aproape zece kilometri de orașul Târgu Lăpuș. Numele mănăstirii aparține unui pârâu care trece prin apropiere. Existența mănăstirii a fost citată în secolul al XVIII-lea, fiind distrusă de generalul Bucow între anii 1760-1762. Biserica actuală este construită în 1989, pe locul celei vechi, din lemn.
Mănăstirea Rohița găzduiește diferite evenimente culturale, printre altele aici având loc un atelier de creație, fiind pictate icoane pe sticlă și lemn de către studenți. Manifestarea intră în cadrul Simpozionului „Nicolae Steinhardt” și are loc între 29-31 iulie.
Mlaștina Tăul Negru se află în partea de nord a Țării Lăpușului, în apropiera comunei Băiuț.
Aria naturală adăpostește o floră specifică mlaștini turboase: afin vânăt, rogoz, merișor, bumbăcăriță, mușchi de turbă, roua cerului (plantă carnivoră) ș.a.
Peștera Ponorul Jilțelor (Vitelor) este situată la altitudinea de 750 de metri, la poalele Munţilor Ţibleşului, pe Valea Bradului, considerată cea mai mare peşteră de gresii din România (1.050 metri) şi una dintre primele 10 din lume, iar ca lungime este a doua peşteră din Maramureş, după Peştera Izvorul Albastru al Izei (2.5 kilometri). Aceasta a fost descoperită din întamplare, în anul 1987, avenul-peşteră are o dezvoltare de 1.020 metri şi o denivelare de minus 40.5 metri, ceea ce face ca și coridorul peșterii să aibă o diferență de nivel de 40 de metri, continuând, apoi, fără mari denivelări până la capătul galeriei.
Vezi și: Munții Țibleș – Detalii | Peştera Izvorul Izei – Detalii
Situată la cota 1250 m pe versantul nordic al Vf. Bătrâna (1710 m) în Munții Rodnei, Peștera Izvorul Albastru al Izei este considerată cea mai mare peșteră din județul Maramureș, cu o lungime de 3000 m. Aceasta are săli de 20-30 m înălțime, cascade cu căderi de până la 15 m iar întrarea în peșteră este impresionantă, apele ajungând pe fundul unei doline de circa 30 m adâncime.
Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei formează o arie protejată de 100 ha situată înparcul Național Munții Rodnei, pe teritoriul administrativ al comunei Săcel.
Mai multe păduri seculare de fag din 12 țări europene, printre care și România, au fost incluse pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Dintre cele nouă păduri din România incluse sub protecția UNESCO, două sunt din Maramureș, respectiv cele din Groșii Țibleșului și Strâmbu Băiuț. Codrii seculari Groșii Țibleșului sunt localizați în în masivul vulcanic Țibleș, la altitudini cuprinse între 980 și 1450 m și reprezintă un culoar bine conservat de extindere al fagului în arculcarpatic, din nord către sud, ce a avut loc după sfârșitul ultimei perioade glaciare. Împreună cu componenta Strâmbu Băiuț, asigură conectivitatea cu componentele UNESCO din Carpații ucrainieni.
Munții Țibleș s-au format aproape în exclusivitate din roci vulcanice cele mai importante fiind andezite piroxenice, bazalte, aglomerări vulcanice și revărsări de lavă. Înălțimile lor variază între 800 și 1800 metri: Vârful Hudinul (1611 m), Stregior (1473 m), Tomnatec (1483 m), Arcer (1828 m), culminînd în vîrfurile Ţibles (1839 m) și Bran (1840 m).
Izvoarele minerale cu compoziții chimice specifice munților vulcanici (carbogazoase, sulfuroase, feruginoase) apar frecvent în izbucuri naturale, “borcuturi”, fiind întâlnite pe valea Fiadului, Arcerului, Izvorul Arinilor, Izvorul Rău și Izvorul Ţibleșului.
Cheile Babei se află la aproximativ 2 km de satul Baba, de unde le provine şi numele şi se întind pe 15 hectare, având doar un kilometru lungime. În anul 1977, ele au fost declarate rezervaţie naturală de tip geologic și monument al naturii.
Chiar în mijlocul Cheilor Babei se află unul dintre afluenţii pârâului Poiana, şi anume torentul Vâlceaua Dracului. Acesta are o lungime de până într-o jumătate de kilometru şi seamănă cu un canion.
Satul Măgoaja, știut și ca satul lui Pintea Viteazul, este cea mai nordică localitate a județului Cluj, în vecinătatea județului Maramureș. Născut în 1670 ca fiu de mici nobili români în Măgoaja, fostul comitat Solnoc-Dăbâca, Grigore Pintea intră în conflict cu nobilii regionali și decide să lupte împotriva nedreptăților sociale. Fuge în codrii Maramureșului și „haiducește”, devenind un personaj de legendă în Țările Maramureșului istoric. Citește mai multe despre Pintea Viteazul.
În Măgoaja, anual se sărbătorește ziua lui Pintea printr-o scenetă la care participă toată populația satului, îmbrăcată în straie populare. La sunetul din cornul lui Pintea, haiducii vin călare din cele 4 colțuri ale satului, iar primii ajunși primesc ca recompense un berbec la proțap și băutură.
În centrul satului se află Biserica Ortodoxă cu hramul Sf. Nicolae, fiind a patra biserică fortificată din Transilvania construită cu piatră de râu și pământ.
