Țara Maramureșului
Regiunea Nord Vest
În vecinătatea Țării Maramureșului (NV)
Obiective și atracții turistice
Portal Maramureș
Obiective turistice, istorice și culturale.
Pasul Gutâi este o trecătoare situată la altitudinea de 987 m care face legătura dintre Baia Mare și Maramureșul istoric, find străbătută de DN18, prin Munții Gutâi – localnicii îi mai spun Gutinul, celebru prin multitudinea de serpentine. Începe după orașul Baia Sprie (SV) și și se termină în apropierea satului Mara (NE).
Obiective: Mormântul (sau cenotaful) lui Pintea Viteazul, Stațiunea Mogoșa, Complexul turistic Șuior, Creasta Cocoșului, satele Mara,Desești, Breb sau Stațiunea Balenară Ocna Șugatag..
Chiar sub Creasta Cocoșului, la altitudinea de 1053 m, se găsesc două ochiuri de apă de dimensiuni mici, rămășițe ale unui fost lac periglaciar care prin colmatare și înmlăștinire s-a transformat într-un tinov, denumite Tăurile Chendroaiei sau Tăurile de sub Gutâi.
Zona înmlăştinită a tinovului este bobmbată, sub forma unui dom înalt de circa 4 m, formată în mare din mușchi de tip arctic, tufișuri de afin, merișor, răchițele, și se întinde pe o suprafrață de circa 2,5 hectare. Cele două ochiuri de apă din centrul tinovului au în jur de 5 pe 10 respectiv 5 pe 15 m. Aici crește și o specie de plantă carnivoră rară, specifică florei nordice, denumită Roua cerului (Drosera rotundifolia).
Una dintre cele mai stranii formaţiuni geologice din județul Maramureș, formată ca urmare a activităţilor vulcanice în urmă cu milioane de ani, în Munţii Gutâi. Stâncile ascuțite de andezit au înălțimi ce oscilează între 60 şi 100 metri iar formațiunea are o lungime de circa 200 de metri. Denumirea vine de la faptul că, privită dintr-un anumit unghi, se aseamnănă cu o creastă de cocoș.
Trsee: pe Creasta Cocoşului se poate ajunge relativ uşor din Pasul Gutâi (DN 18) sau din zona minei Șuior. O altă variantă, mai dificilă, este din satul Breb, pentru cei care ar dori să admire și Tăul Morărenilor, o rezervaţie naturală umedă renumită pentru muşchiul verde format în jurul lacului.
Este primul traseu de tip drum verde (greenway) din nordul ţării, de reținut – nu se realizează cu mașina, ci doar cu căruța, cu bicilcelta sau pe jos.
Drumul Verde conectează 7 arii protejate si 7 sate: Rezervaţia Creasta Cocoşului, Pădurea Crăiasca, Lacul Morărenilor, Tăurile de la Hoteni, Turbăria Iezerul Mare, Cheile Tătarului; Mlaştinile Poiana Brazilor.
Cele 7 sate sunt reprezentative pentru cultura maramureşeană: Ocna Şugatag, Budeşti, Breb, Hoteni, Hărniceşti, Deseşti şi Mara.
Atestat documentar din anul 1415, Mara este primul sat aflat la intrarea în Țara Maramureșului, după coborârea prin Pasul Gutâi, pe drumul naţional DN18 de la Baia Mare către Sighetu Marmaţiei. Intrarea în sat se face printr-o poartă monumentală, sculptată de către Traian Bilţiu Dăncuş, pentru a simboliza intrarea în Ţara Maramureşului. Tot înainte de sat se află o păstrăvărie foarte frecventată și apreciată de turiști precum și o piscină pe coasta alăturată, cu o priveliște superbă asupra împrejurimilor.
Obiective: Tăul Morărenilor, Cheile Tătarului, Creasta Cocoșului.
Cheile se întind pe o lungime de 700 m și sunt singurele chei în andezit din țară. Stâncile înalte dau un aspectul sălbatic și deosebit de pitoresc zonei, dar cu toate acestea cheile sunt destul de puțin cunoscute ca și atracție turistică.
Prin chei curge pârâul Runcu. Pe același pârâu este în construcție un lac de acumulare cu baraj din anrocamente. Finalizarea acestui baraj ar putea duce la acoperirea de ape a zonei cheilor.
Sunt două trasee de acces:
• Din stațiunea turistică Izvoare, se urmează drumul forestier spre nord care duce în direcția Cabanei Pleșca și spre Poiana lui Dumitru – harta 1.
• Din localitatea Mara, se urmează drumul ce duce către barajul Runcu – harta 2.
În aval de Cheile Tătarului, pe valea Runcului, se ridică o „barieră” de piatră înaltă de peste 90 de metri, menită să adune apele râului într-un lac. Lacul de acumulare ar fi trebuit să se întindă pe 91 de hectare și să cunprindă un volum de 26 milioane de metri cubi. Construcția a început în urmă cu 50 de ani, în 1968, dar nu a mai fost finalizată. Această intervenţie a afectat deja negativ zona Cheilor Tătarului, defrişarea pădurii de molid, şantierul, exploziile, realizarea unui tunel prin care apa să fie transferată spre Baia Mare. Cu atît mai mult, Cheille Tătarului, singurele chei în andezit din România, ar fi dispărut sub apele lacului de acumulare. Trasee de acces:
• Din stațiunea turistică Izvoare, se urmează drumul forestier spre nord care duce în direcția Cabanei Pleșca și spre Poiana lui Dumitru – harta 1.
• Din localitatea Mara, se urmează drumul ce duce către barajul Runcu – harta 2.
În partea sud vestică a satului Breb se află un lac aprope circular, cunoscut de localnici sub denumirea de Tăul Brebului, în apropierea drumului național DN18. Lacul Morărenilor se întinde pe o suprafață de 0,45 ha și are adâncimea maximă de 20 m. S-a format printr-o alunecare de teren dar este alimentat de un pârâu și de izvoare subterane. A fost declarat rezervație naturală de tip floristic, faunistic şi peisagistic în 1977.
Situat sub Creasta Cocoșului, Desești este al doilea sat aflat la intrarea în Țara Maramureșului, pe drumul naţional DN18 ce leagă Baia Mare de Sighetu Marmaţiei. Locul abundă în obiective turistice, tradiții și meșteri populari, fiind unul dintre satele devenite adevarate simboluri ale Maramuresului Istoric. Aici se desfășoară celebrele Seri de poezie “Nichita Stănescu” de la Deseşti – în perioada septembrie-octombrie.
Biserica de lemn din Desești datează din anul 1770, restaurată de Vasile Pop Taina (1996-98), și este inclusă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO.
Personalități: Vasile Pop Taina, cunoscut constructor şi restaurator al bisericilor din lemn; prof. biolog Maria Pop, care a revitalizat arta vopsitului vegetal și deţine o colecţie impresionantă de covoare vechi vopsite manual; Gheorghe Pârja şi Viorica Pârja, scriitori și jurnalişti, membrii al Uniunii Scriitorilor din România.
Biserica de lemn din Desești cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” reprezintă “unul din monumentele caracteristice Maramureșului secolului al XVIII-lea” şi este înscrisă pe lista patrimoniului Unesco. A fost datată la mijlocul secolului al XVIII-lea, în ipostaza că ansamblul parietal și iconostasul au fost datate în 1780, evident realizate după construirea bisericii. Pictura din interiorul bisericii s-a păstrat în condiții bune, acoperind toți pereții celor trei încăperi, fiind un exemplu reprezentativ de pictură postbizantină de secol XVIII specifică Maramureșului. Biserica a fost restaurată în perioada 1996 – 1998 de Vasile Pop Taina, celebru constructor şi restaurator de biserici, personalitate marcantă a locului.
Aici se desfășoară Tabăra Internaţională de Artă şi Solidaritate, organizată de Parohia Ortodoxă Deseşti, în luna august, după Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului.
Denumite şi Târnoavele plutitoare, formează o arie protejată, desfăşurată pe 15 hectare. Sunt compuse dintr-o mlaştină oligotrofă şi mai multe lacuri eutrofe, legate între ele prin canale. Turbăria care formează terenul mlăştinos al unuia din tăuri are o grosime de 2,5 m şi pluteşte pe un lac cu o adâncime de 4 m. Pentru traversare, s-a construit un pasaj cu pontoane din lemn, fixate direct pe suprafaţa mlăştinoasă, ce împiedică scufundarea. Se poate ajunge la ele de la Breb, Hărnicești sau Ocna Șugatg.
Biserica de lemn din Budești Josani, cu hramul Sfântul Nicolae, este construită pe o mică colină, dominând zona centrală a satului. Este considerată o construcție “magnifică” pentru epoca sa și mult timp după aceea. Are un plan dreptunghiular, cu absida poligonală, decroșată. Picturi murale populare sunt datate din anul 1762. Biserica este inclusă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO.
În interior se păstrază coiful și o parte din zalele lui Pintea Viteazul, haiduc legendar al Maramureșului care zice-se și-a lăsat el însuși în grija bisericii cămașa de zale și coiful, după lupta contra tătarilor în 1717.
Biserica de lemn din Budești Josani, cu hramul Sfântul Nicolae, este construită pe o mică colină, dominând zona centrală a satului. Este considerată o construcție “magnifică” pentru epoca sa și mult timp după aceea. Picturi murale populare sunt datate din anul 1762. Biserica este inclusă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO.
Biserica de lemn din Budeşti Josani adăposteşte în pronaos, sub stică, o parte din zalele lui Pintea Viteazul, vestitul haiduc al Maramureşului, veşmânt de legendă al unui om de legendă. Se zice că și-a lăsat el însuși în grija bisericii cămașa de zale și coiful, după lupta contra tătarilor în 1717.
Este printre cele mai pitorești sate din Maramureș, renumit pentru arhitectura tradițională din lemn. În anul 2015 Național Geographic Traveler a recomandat Breb și Maramureșul în Top 20 destinații de vizitat din lume. A devenit celebru în toată lumea după ce Prințul Charles al Marii Britanii a vizitat satul în 2004.
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din satul Breb datează din anul 1622, turnul păstrează și acum elemente din vechea biserică, acesta fiind și cel mai vechi turn de lemn din România (1531).
Trasee: Creasta Cocoșului, Pădurea Crăiască, Tăul Morărenilor, Tăurile de la Hoteni, Turbăria Iezerul Mare, Cheile Tătarului, Mlaștinile Poiana Brazilor.
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din satul Breb datează din anul 1622, adusă dintr-un sat vecin, Copăciș, între timp dispărut. Turnul păstrează și acum elemente din vechea biserică, acesta fiind și cel mai vechi turn de lemn din România, 1531. Pictura murală din interior, una dintre cele mai vechi păstrate în bisericile de lemn din țară, este parțial vizibilă și datează din 1626. Biserica mai cuprinde o colecție valoroasă de icoane de secol 17, 18 și 19 și un cimitir cu cruci de piatră, lemn și fier din diferite epoci.
Vezi și: Biserici de lemn din Maramureș
Dacă poposiți în Breb, negreșit să treceți pe la meșterul popular Ioan Petric, să vedeți atelierul și expoziția de sculptură tradițională și lucrări în lemn. Porți maramureșene, troițe și alte cele – valori autentice păstrate din moși-strămoși, realizate de meșterul Ioan Petric, întâlniți la tot pasul în Breb și în Maramureș. Și în toată lumea. Vizitați pagina meșterului Ioan Petric pe Facebook sau mai bine treceți prin Breb și bucurați-vă de ospitalitatea și poveștile sale.
Printul Charles la Breb, 2004 – Foto © MihaiEminescuTrust.org
Jurnalistul William Blacker a locuit în Maramureș între 1996 si 2004, timp in care a scris “Along the Enchanted Way” – “o cronică strălucitoare a vieții din nordul României” și, prin contribuția acestuia, Fundația ”Mihai Eminescu Trust” (MET) și Prințul Charles de Wales au vizitat Maramureșul în 2004. Fundația MET, aflată din anul 2000 sub patronatul Prințului Charles, a adus și restaurat în Breb trei case de lemn din satele Ferești și Berbești. Din 2004, Prințul Charles nu a mai vizitat Maramureșul iar în 2014, s-a retras din rolul de patron al ”Mihai Eminescu Trust”. Astăzi, aceste case restaurate pot fi văzute pe Ulița Caselor.
Primul Glamping & Fishing Resort din țară s-a deschis pe fostul drum al brebenilor, zona comunei Ocna Șugatag.
Proprietarul resortului explică (speră, pentru ultima orară) Glamorous Camping = Glamping adicătelea Camping Plin de Farmec şi Pescuit sportiv – nu se ia pește acasă sau se ia o singură dată (aşa cum toate ciupercile sunt comestibile însă unele o singură dată!). Mai multe detalii pe: https://hoteluldebumbac.com
Localitatea Ocna Șugatag a fost atestată documentar în anul 1355, istoria ei fiind strâns legată de exploatarea sării, activitate de la care provine şi numele aşezării.
În anul 1950, datorită infiltrațiilor masive de apă dulce, ocnele au fost închise iar în timp, prin surparea galeriilor de sare apar ochiuri de apă sărată şi caldă.
Astăzi Ocna Şugatag este și o staţiune balneo-climaterică permanentă unde se fac tratamente curative, are dezvoltate activităţi de agrement și turistice specifice zonei.
Datorită izvoarelor minerale clororosodice și lacurilor sărate formate prin prăbușirea unor mine vechi de exploatare a sării, stațiunea balneară reprezintă o vestită zonă turistică, amplasată într-un decor natural de o excelentă frumusețe peisagistică, la o distanță de 20 km de Sighetu Marmației și 53 km de Baia Mare. Evenimente:
Tânjaua Hotenarilor – Sărbătoarea agrară a începutului de primăvară care se desfășoară anual în a doua duminică a lunii mai.
Festivalul gulașului – Pe final de sezon estival, bucătari amatori și profesioniști se întrec în prepararea celui mai gustos gulașe. Cuvântul „gulaș” înseamnă în maghiară „păstor de vite”.
Complexul lacustru de la Ocna Şugatag cuprinde 8 lacuri din ocne prăbuşite, peste 30 de lacuri de mici dimensiuni aflate în doline de dizolvare (Mihai, Vorsig, Pipiriga, Lacul Alb etc.), dar există şi lacuri subterane în saline părăsite.
Lacul Găvrilă este cel mai mare lac de mină (antroposalin) din România. S-a format în luna septembrie 1966, prin surparea minei. Are o suprafaţă de aproape 2,5 ha, iar adâncimea variază între 10 și 30 m. Apa de la suprafaţă este dulce, devenind un mediu de viaţă chiar pentru amfibieni şi specii de peşti. Lacul este o atracție și o oază de relaxare pentru turiști.
Este una dintre cele mai impunătoare păduri de stejari și gorun din nordul țării. Puțin sub 50 de hectare, ca suprafață, pădurea este arie naturală protejată. De sute de ani, aici cresc copaci precum stejar, larice, gorun, carpen, cireș sălbatic, alun, un amestec unic de arbori. Locul este apreciat de practicanții de bird-watching, datorită numeroaselor feluri de păsări ce s-au cuibărit aici.
Sau Mlaștina Iezerul Mare este o arie protejată situată pe teritoriul administrativ al comunei Desești, în partea de NV a Munții Igniș la o altitudine de 1.014. Aria protejată reprezintă o zonă umedă, un ochi de apă drenat de pâraiele Valea Zăvoare și Valea Cheii, înconjurat de mlaștini oligotrofe, ce adăpostește o vegetație diversificată specifică turbăriilor.
Muzeul din curtea lui Gheorghe Opriş, construit de la zero cu mâinile sale este unic pe mapamond.
Instalațiile țărănești, vâltoarea, piua, batoza, moara și horincia folosesc în mod ingenios lemnul și apa pentru a veni în întâmpinarea diferitelor nevoi ale traiului zilnic din interiorul satului şi sunt acționate de apele râului Cosău.
Toate construite de Gheorghe Opriş, meșter popular, rapsod, simbol al Maramureșului istoric (1942-2020).
Este o arie protejată de 1,2ha în extremitatea sudică a orașului Sighetu Marmației, încadrată de cursul Izei și cei doi afluenți ai acesteia, râul Șugău și Valea Spinului, în apropierea drumului național DN18 care leagă municipiul Baia Mare de orașul Vișeu de Sus. Aria naturală reprezintă relieful constituit din conglomerate, argilee, gresii și marne, cu pante domoale a Dealului Solovan, pe a cărui partea superioară se află o peșteră săpată în gresii oligocene de apele provenite din precipitații, mai exact o galerie de 30 metri.
Cascada Șipot s-a format pe pârâul Nadosa, afluent al răului Săpânța, în sectorul de defileu. De la o înălțime de 10 m, Cascada Șipot prezintă o spectaculoasă cădere de apă, având un debit foarte mare. Peisajul oferit de căderea de apă este completat de lacul format prin eroziune de aceasta.
Accesul la Cascada Șipot se face cu ușurință, cu mașina dinspre localitatea Săpânța sau pe jos dinspre Pasul Huta.
Fundația Academia Civică a preluat ruina fostei închisori în 1994, în vederea transformării ei în Memorial. Lucrările de reabilitare ale clădirii au durat până în anul 2000.
Fiecare celulă a fost transformată într-o cameră de muzeu. Au fost amplasate obiecte, fotografii, documente, creându-se ambianța și documentația unei săli de muzeu.
A fost inaugurat la 30 mai 1981, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor. Muzeul satului maramureșean are ca arie de reprezentare provincia istorică Maramureşul și cuprinde peste 30 de gospodării, unele mobilate complet cu piesele originale. Casele și gospodăriile conservate sunt grupate pe principalele subzone ale Maramureșului istoric: Cosău-Mara și Iza Inferioară, Iza Mijlocie, Vișeu-Borșa, subzona Tisei și bazinul Ruscovei. Pe lângă gospodăriile românești au mai fost reconstruite o locuință ucraineană, una maghiară și două case evreiești (în interiorul uneia fiind amenajată o sinagogă sătească). Directorul muzeului și cel care a avut o contribuție majoră la înființarea muzeului a fost profesorul Mihai Dăncuș.
Din 1935 datează primul epitaf, iar din anii 1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu circa 700 astfel de cruci, sculptate din lemn de stejar, majoritatea de către marele meșter popular Stan Ioan Pătraș, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și o atracție celebră în toată lumea.
Cimitirul Vesel a devenit parte a patrimoniului cultural UNESCO iar la Simpozionul Monumentelor Funerare, care s-a ţinut în Statele Unite ale Americii în 1998, a fost clasat primul în Europa şi al doilea din lume după cel din Valea Regilor, din Egipt. Din anul 2009, cimitirul este obiectivul festivalului anual „Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”.
Stan Ioan Pătraș, marele meșter popular al Maramureșului, s-a născut în 1908 într-o familie de țărani din Săpânța. În anul 1935, pe atunci un anonim sculptor în lemn, a început să așeze pe cruci și niște înscrisuri sub forma unor scurte poeme scrise la persoana întâi: epitafuri ironice, naive, de multe ori cu greșeli gramaticale și foarte apropiate de graiul arhaic. La început, sculpta în jur de 10 cruci pe an, materialul folosit fiind lemnul de stejar. Ioan Stan Pătraș a frecventat doar primele patru clase școlare, astfel că celebrele epitafuri erau transcrise pe cruce mimetic: dicta altui sătean versurile sale, acesta le bătea la mașină, iar apoi meșterul imita scrisul sculptând textul în locul rezervat pe cruce.
Din anul 1936, și-a perfecționat stilul, pe cruci au apărut figurile sculptate în relief, în culori vii, obținute din pigmenți naturali. Culoarea predominantă este albastrul, numit astăzi de către experți „albastru de Săpânța„. Celelalte culori au o simbolistică consacrată: verde – viață, galben – fecunditate și fertilitate, roșu – pasiune, negru – moarte. Până în anul 1977, Pătraș a realizat aproximativ 700 de cruci în ambele cimitire din Săpânța, cunoscute sub denumirea de „Cimitirul Vesel”.
Casa Memorială „Ioan Stan Pătraș”, datată în anul 1951, a aparținut soției meșterului, și se află la doar cîteva sute de metri de „Cimitirul Vesel”. În interior sunt expuse zeci de sculpturi basorelief, pictate, specifice creaţiei artistului. În curte se păstrează atelierul său, în care urmaşii îi continuă meşteşugul.
Înființată pe vremea voievozilor Drăgosești, nepoții lui Dragoș Vodă, Balc și apoi Drag, au dăruit mănăstirii terenuri și bunuri astfel încat în 1391 este ridicată o biserică din piatră. Aici a funcționat o importantă școală de caligrafie, unde au fost au fost traduse și copiate pentru prima dată în română „Psaltirea”, „Evanghelia”, „Faptele Apostolilor”. Pecetea timpului a dus la distrugerea mănăstirii în anul 1783.
Mănăstirea Săpânța Peri a fost înființată în anul 1997, în hotarul satului Săpânța, din dorința de a reînnoda tradiția istorică a vechii Mănăstiri Sf. Arhanghel Mihail, din Peri, Maramureș, astăzi pe teritoriul Ucrainei. Este amplasată într-un parc dendrologic, înconjurată de o pădure seculară. Biserica, așezată pe un soclu de piatră, este construită din lemn masiv de stejar. Impresionanta turlă de aproape 78 m transformă edificiul într-una dintre cea mai înalte biserici de lemn din lume.
Biserica din cadrul mănăstirii Săpânța Peri este considerată cea mai înaltă biserică de lemn din Europa, aceasta măsurând 78 de metri înălțime. Construită din lemn de stejar, pe un soclu de piatră, turla are nu mai puţin de 75 de metri înălţime, iar crucea din vârf măsoară 7 metri, la realizarea căreia s-au folosit aproximativ 4 kilograme de foiță de aur. Construcțiile la lăcașul de cult au început în anul 1997 și au fost finalizate în anul 2003, folosindu-se în jur de 400 metri cub de lemn de stejar, și alături de Cimitirul Vesel, este mândria localnicilor din Săpânța.
Pînă în acel moment, Biserica de lemn din Şurdeşti, patrimoniu UNESCO, a fost considerată cea mai înaltă construcţie de lemn din Europa, având o înălţime de 72 de metri, fiind înregistrată în Guiness Book. Dar, ridicată din ambiţie, biserica de la Săpânţa-Peri a detronat-o cu cei 75 de metri înălţime.
Piatra Săpânței este un obiectiv turistic natural situat pe râul Săpânța, râu ce izvorăște de sub vârful Rotundu (1500 m). Este o formațiune vulcanică de dimensiuni considerabile, situată la altitudinea de 914 m.
Cascada Săpânța aflată în apropierea localitatății Săpânța, reprezintă un punct de atractie turistică pentru iubitorii de natură. Ea se poate vizita fie individual fie ca un popas într-un itinerariu spre pe Piatra Săpânței, o formațiune stâncoasă renumită în zona Maramureșului de NV. De asemenea, pe traseu se găsește și renumitul borcut de la Săpânța, un izvor feruginos îmbogățit cu multe minerale, care iese direct din pământ. Pensiuni din apropiere organizează, la cerere, drumeții spre Cascada Săpânței, celebrul borcut sau Piatra Săpânței. Mai multe detalii: Youtube.
Râul Tisa este cel mai mare afluent al Dunării, având o lungime de 966 km, izvorăște din Carpații Păduroși, Ucraina, și dună apele de pe o suprafață de 157.186 km², de-a lungul a celor cinci țări pe care le traversează, respectiv Ucraina, România, Slovacia, Ungaria și Serbia și se varsă în Dunăre lângă Belgrad. În România curge pe o porțiune de 64,6 km la granița de nord a țării, pe aria județelor Maramureș și Satu Mare.
Bazinul Tisei este o zonă bogată în biodiversitate, furnizând habitate pentru multe specii care nu se mai găsesc în alte părţi ale Europei. Multe arii din bazinul hidrografic al Tisei au fost declarate rezervaţii naturale şi parcuri naţionale. Din păcate, apele bazinului Tisei se confruntă permanent cu ameninţări provenite mai ales din poluare, din tratarea insuficientă a apelor uzate evacuate de către aşezările urbane, industrie sau agricultură.
Un caz deosebit de grav a fost scurgerea accidentală de cianură din anul 2000 de la Baia Mare, accident produs la societatea Aurul S.A., un joint-venture al companiei australiene Esmeralda Exploration și al guvernului român, fimră care, ulterior, și-a schimbat numele. Poluarea cu cianuri a bazinul hidrografic al Tisei a fost categorizat ca unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din Europa de după accidentul nuclear de la Cernobîl.
Pasul Huta, aflat la altitudinea de 587 m, este o trecătoare în nordul României care leagă județele Maramureș și Satu Mare, mai precis localitățile Negrești-Oaș și Sighetu Marmației de-a lungul drumului national 19. Pasul Huta reprezintă delimitarea geo-folclorică dintre Țara Oașului și Țara Maramureșului. Aici are loc Sâmbra oilor, veche sărbătoare pastorală, care se repetă an de an în a doua duminică a lunii mai.
Obiective turistice: Cascada Șipot, situată în apropiere; Cimitirul Vesel din Săpânța; Mănăstirea Bixad; Localitatea Certeze; Muzeul Țării Oașului.