Este o regiune istorică pe teritoriile județelor Maramureș și Cluj. Prima atestare documentară a numelui, în denumirea Castrum Kewar – forma latinizantă a denumirii maghiare Kővár „Cetatea de piatră”, datează din 1367.
Dealul Măgureni
Cetatea este atestată documentar în 1319, menţiunea aflându-se într-o diplomă a regelui Carol Robert (1301-1342) drept reședința familiei nobiliare din zonă, Gutkelec, o astfel de familie nobiliară existând și la curtea lui Ștefan al V-lea. În 1367, cetatea a intrat în posesia lui Drag (voievod în Maramureș). De-a lungul secolelor, cetatea a devenit un important complex militar şi economic, aceasta având o suprafață de un hectar, la care se adaugă terenurile aferente și 55 de sate prin anul 1400, dar ajunge la anul 1650 să cuprindă 120 de sate. Nu se știe dacă Mihai Viteazul a călcat în această cetate, însă soldații lui au fost aici, iar căpitanul Cetății a predat-o la acea vreme lui Mihai Viteazul. Cetatea a fost distrusă și demantelată în 1718 de către armata austriacă.
Negreia e populată de sculpturile meşterului Gavrilă Cusco, ajuns artist din pricină că a descoperit vocea pietrelor care, sub mâna sa, devin opere de artă. Cioplește în pietrele pe care le găsește pe dealuri sau pe văile din pădure, portrete ale lui Iisus și Fecioara Maria. Fiecare operă a fost sfinţită de preot.
Denumirea satului Negreia vine de la faptul că locuitorii îndeletnicindu-se cu făcutul cărbunelui aveau fețele înnegrite, din aceasta cauză li se spuneau “oamenii negrii”.
Ridicată la 1721 de către comunitatea greco-catolică a satului din lemn de stejar de munte, biserica de lemn din Șurdești este impunătoare ca proporții pentru edificiile de lemn ale vremii, având înălțimea totală de 72 de metri. Turnul principal este flancat de patru turnulețe mai mici și face, cu cei 54 de metri ai săi, ca această biserică de lemn să fie cea mai înaltă din lume datând din acea perioadă. Îmbinând toate elementele de arhitectură și decor, această biserică este un reper de vârf în cazul bisericilor de lemn, atingând în realizarea sa perfecțiunea.
În vârful “Bulbucului” se află o cruce monumentală din marmură dedicată eroilor maramureșeni care au participat la cele două Războaie Mondiale. Accesul către scara de care urcă către monumentul cu Cristul răstingnit este indicat de o succesiune de cruci și icoane. “Bulbucul” este un punct de belvedere cu o panoramă impresionantă asupra satelor Șurdesti și Plopiș, și ale lor biserici monumentale de lemn, incluse în Patrimoniul cultural Unesco.
Cetățele se află la poalele Dealului Măgura a cărui configurație se prezintă sub forma unei cetăți, de pe vârfurile căruia se puteau vedea cetățile existente în jur, Chioar și Baia Mare. Actuala denumire a satului apare în documente la anul 1776, sub forma maghiarizată Czetetzel. Prima biserică, cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, s-a construit aici la mijlocul secolului al XVII-lea și era făcută din lemn de stejar, în stilul specific Maramureșului. Biserica a fost vândută în satul Rogoz, iar de aici a fost dusă în satul Izvoarele (Bloaja) unde se află și astăzi. Biserica actuală, datează din 1794, după cum rezultă din inscripția de la intrare și este inclusă pe lista bisericilor monument-istoric. Corpul bisericii este realizat din piatră brută, iar turnul este din lemn. Zidurile sunt groase atingând dimensiunea de 90 cm și acoperișul este cu o învelitoare din șindrilă. Lângă biserică se află „Masa moșilor” care datează din secolul XVIII, făcută din șase lespezi grele de piatră, una posibil altarul fostei biserici. Fiecare familie care avea loc la această masă era identificată prin inscripția cioplită în lespedea corespunzătoare.
Castelul Teleki a fost construit între anii 1740-1780, inițial avea o formă simplă, un fel de cetate-castel, cu o grădină amplă, din care au rămas și astăzi câțiva arbori seculari. Contele Teleki Sándor, a obţinut castelul de la părinţii lui, la vârsta de 25 de ani, în anul 1845 și a fost folosit ocazional, pentru primirea oaspeților sau pentru vânătoare. Marele poet maghiar Petőfi Sándor a petrecut luna de miere în septembrie 1847 cu tânăra sa soție, unde a scris cele mai frumoase poezii de dragoste. În prezent, Castelul Teleki a fost trecut pe lista monumentelor istorice, a fost renovat și și-a redeschis porțile în anul 2020, atât pentru vizitatori cât și pentru iubitori ai vieții romantice și poeziei marelui poet maghiar, în incinta acestuia fiind inaugurat Muzeul Memorial „Petöfi Sándor”. Încăperile castelului sunt amenajate conform unor tematici specifice, cum ar fi: istoria familiei și a castelului Teleki, vizitele poetului Petofi Sandor la Coltău, etnografia reprezentativă a comunei etc. Mansarda clădirii este un spațiu multifuncțional dedicat evenimentelor dar găzduiește și o expoziție de pictură a Coloniei de peisagistică din Baia Mare.
Castelul Teleki din Coltău, datând de la mijlocul sec. al XVIII-lea, cuprinde o expoziție documentară dedicată poetului romantic maghiar Petöfi Sándor (1823 – 1849). Muzeul a fost organizat prin anii 1950 pentru a celebra prietenia poetului cu contele Teleki Sándor. Dar și zilele fericite de după căsătoria lui Petöfi cu Szendrey Julia, cei doi petrcându-și luna de miere aici, cu puternic ecou în opera marelui poet, prilej cu care scrie 28 de poezii. Petöfi Sándor și Szendrey Julia s-au căsătorit, la 8 septembrie 1847 în cetatea Ardudului (sau castelul Károlyi). În prezent, pe turnul castelului Károlyi, o placă aminteşte că “aici şi-au unit destinele poetul Petőfi Sándor şi Szendrey Júlia”.
Aria naturală reprezintă o zonă împădurită in suprafata de 26,00 ha cu rol de protecție pentru arborete din specia de stejar pedunculat, Qercus robur – cu vârste de peste 150 de ani și înălțime de cca. 35 de m., Rezervatia de stejar pedunculat Bavna se remarcandă prin monumentalitate, prin aspectul compact, uniform in stadiul de dezvoltare de codru batran, mediu prielnic de cuibărire pe perioada verii a unei comunități păsări migratoare din specia stârc cenușiu (Ardea cinerea). La nivelul ierburilor, primăvara înflorește lalea pestriță (Fritillaria meleagris), specie floristică declarată monument al naturii.
Chiar de la primele atestări documentare, Șomcuta Mare are o populație preponderent românească, fapt dovedit de toate știrile ce s-au păstrat în acest sens despre “Domeniul Chioar” din care făcea parte. Din punct de vedere juridic, Șomcuta Mare aparținea de stăpânirea Cetății Chioarului și este menționat pentru prima dată în 1319. În 1599 Șomcuta Mare odată cu Chioarul ajunge sub stăpânirea lui Mihai Viteazul. În anul 1713, Cetatea Chioarului este distrusă, moment în urma căruia Șomcuta Mare capătă un rol tot mai însemnat în Chioar, în scurt timp devenind cea mai importantă localitate a districtului. Dezvoltarea economică este dovedită și de faptul că, la începutul secolului al XIX-lea, localitatea avea gară, trei bănci, poștă și telegraf, spital comunal, o bibliotecă precum și un centru de pompieri.
Șomcuta Mare a fost declarat oraș în 2004 și în prezent are în componență localitățile Buciumi, Ciolt, Hovrila și Vălenii Șomcutei, și satele Buteasa, Codru Butesii și Finteușu Mare.
Obiective: Curia familiei Nyilvan (sec. XIX); „Banca Chioreană” (sec. XIX); Biserica „Sf. Apostoli” (1892); Curia Teleki (sec. XIX); Biserica romano-catolică „Sf. Vasile” (1895); Fostul sediu al Districtului Chioar (1861); Cazino (sec. XIX); Bisericile de lemn din Buteasa, din Codru Butesii, din Vălenii Șomcutei.
Situată pe E58, la ieșirea din Șomcuța Mare, se află de departe cea mai impunătoare clădire din oraș, cu o suprafață de 3.600 metri pătrați. Ridicată în 1861, a fost sediul Districtului Chioar iar în regimul comunist sediul fostei Securități. După Revoluție, pentru o scurtă perioadă, a funcționat ca și Unitate militară de jandarmri. În anul 2008, autoritatea locală a încercat să transforme spațiul în sediu de primărie, însă criză financiară ce a urmat a pus haltă planurilor, deși lucrările demaraseră deja.
Un mic camping familial, situat la 8 km de Baia Mare, cu teren pentru rulote și corturi, piscină, zonă de barbeque și hamace precum și un spațiu de joacă pentru copii, aflat în apropierea râului Lăpuș. Camelia și Pierre, familia care se ocupă de administrarea spațiului, pot pune la cale oricând pentru turiști o plimbare cu caiacul pe râul Lăpuș sau multe alte activități în apropierea campingului. La câțiva zeci de metri puteți admira o biserică de lemn, monument istoric, datată din 1442.
A fost construită ca biserică ortodoxă, potrivit tradiției, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, surse documentare vorbesc însă de anul 1757. S-a aflat inițial pe locul numit „Cărpinișul Vechi” – vatra veche a satului, de unde a fost mutată, odată cu satul, în „Dumbravă”. A doua strămutare a bisericii, pe locul actual, s-a făcut în anul 1812, construcția suferind unele modificări, astfel, s-a adăugat pridvorul pe latura de vest, mutându-se aici intrarea. Prin această ultimă modificare, planul bisericii devine unul atipic, absida nemaifiind decroșată, ci are laturile adăugate în prelungirea naosului. Biserica de lemn din Cărpiniș cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” figurează pe lista monumentelor istorice.
În Preluca Nouă, o așezare cu peste 100 de gospodarii răsfirate pe dealurile dimprejur, veți putea admira căsuţe din lemn, acoperite cu paie, unele tencuite cu lut şi vopsite în sineală (albastru), iar în curțile lor şuri din trunchiuri de stejar, acoperite şi ele cu paie. Frumuseţea lor, dar şi a peisajelor care le înconjoară, au făcut ca așezarea din Maramureş să fie declarată drept unul din cele mai frumoase sate din România. Gospodăriile sunt împrăştiate, la mari distanţe unele de altele, iar datorită așezării pe culmea Prelucii, nu s-a putut găsi o suprafață suficient de spațioasă pentru a fi destinată cimitirului local. Așa s-a ajuns că s-au amenajat cimitire private, micuțe, în curțile oamenilor.
Se întinde pe o distanță de 25 de kilometri între satele Răzoare și Remecioara, pe cursul râului Lăpuș și până la confluența acestuia cu râul Cavnic. Cheile Lăpușului reprezintă o rezervație naturală declarată arie protejată, cu o zonă de defileu, cu sectoare de tip canion (Vima Mică – Sălnița, Buteasa Râu – La Împreunături), cu abrupturi stâncoase (Custura Cetățuii, Custura Vimei), cu cascade (La Pișătoare), peșteri, precum și o faună sălbatică și floră specifică stâncăriilor.
Defileul Lăpușului cuprinde sectoare de tip canion, între Vima Mică – Sălniţa sau Butea Râu – La Împreunătură şi are în versanţi custuri stâncoase: Custura Cetăţelii şi Custura Vimei, cu pereţi, pinteni stâncoşi, peşteri şi cascade. Cea mai mare, Cascada Pişătoarea, se află în dreptul localităţii Preluca Veche, prăvălindu-se de pe Piatra Cerbului. Cotul cel mare, Ochiul Gropiţei şi Custura Vimei sunt în apropierea localităţii Vima Mică. De pe Piatra Cerbului, loc de blevedere, se poate admira bucla sub forma unui U a Lăpușului. În apropiere, zona NE, se găsește și Casa de Piatra /Casa Pintii, un portal sub formă de arcadă.
Cu o cădere de 50-60 metri, în trei trepte, de pe stâncăriile Pietrei Cerbului, cascada Pișătoarea este cea mai mare cascadă din Cheile Lăpușului, în apropierea localității Preluca Veche. Cascada este perfect vizibilă după ploi abundente sau la topirea zăpezii.
De pe Piatra Cerbului, loc de blevedere, se poate admira bucla sub forma unui U a Lăpușului la Custura Vimei – Detalii .
Cu o lungime de 156 m, Peștera Valea Rea constituie o rezervație speologică cu importanță științifică prin modul de formare, în calcare badeniene, și prezintă o singură intrare, mai multe galerii, săritori, marmite, gururi și un curs de apă subteran cu debit permanent. Peștera este și sit arheologic, aici descoperindu-se mai multe resturi ceramice atribuite epocii bronzului, loc folosit probabil pentru depunere de ofrande.
Biserica mănăstirii a fost ridicată în 1995 de către părintele Irineu (Ioan Bârle), originar din Prislop, împreună cu părinții săi pe terenul familiei. Lucrările la biserică au continuat până după anul 2000, perioadă în care s-au realizat finisajele și pictura. În anul 2003 s-a construit altarul bisericii, prin participarea tuturor credincioșilor din Prislop, care au adus de pe hotar 12 pietre necioplite de mână de om, amintind altarul jertfelor Vechiului Legământ. În racla cu sfintele moaște se păstrează o părticică de os din trupul celui care a fost sfântul apostol Andrei și una din trupul sfântului Grigore Dialogul. Fundația IHTIS a Mănăstirii Prislop, condusă de părintele Irineu, a ridicat între anii 2002-2007 o casă pentru copiii orfani, în prezent aceasta adăpostește 60 de suflete.
Rezervație naturală de tip speologic, Peștera Boiu Mare este o arie protejată de interes național ce se află în extremitatea sudică a județului Maramureș, la limita de graniță cu județul Sălaj, pe o suprafață de 0,5 hectare.
Aria protejată reprezintă o cavitate sau peșteră în abruptul stâng al văii Lăpușului la baza unei doline, cu o intrare formată dintr-o poartă de fier prinsă de un zid de piatră (mascat în exterior de un val de pământ), o galerie descendentă, un horn și o galerie principală, astăzi colmatată.
