Baia Sprie
Țara Chioarului
Este o regiune istorică pe teritoriile județelor Maramureș și Cluj. Prima atestare documentară a numelui, în denumirea Castrum Kewar – forma latinizantă a denumirii maghiare Kővár „Cetatea de piatră”, datează din 1367.
Grădina de Piatră
Muzeul Memorial „Dr. Vasile Lucaciu”, Șișești
Supranumit „Leul de la Şişeşti” datorită luptei pentru drepturile românilor din Transilvania, părintele Vasile Lucaciu, a fost declarat Erou al Naţiunii Române la 8.03.2022. A contribuit cu redactarea Memorandului, prezentat la Curtea de la Viena în 28 mai 1892, prin care erau solicitate pentru populația română drepturi etnice egale cu ale populației maghiare, precum și încetarea persecuțiilor și a încercărilor de maghiarizare, fapt pentru care a fost condamnat la 5 ani de închisoare, împreună cu alți semnatari ai documentului.
Vasile Lucaciu și familia sa au locuit la Şişeşti aproape 30 ani. Ansamblul Muzeal „Dr. Vasile Lucaciu” este alcătuit din: casa parohială (secolul al XVIII-lea), școala (1905), Biserica Sfintei Uniri a Tuturor Românilor (1890), cu mormântul lui Vasile Lucaciu, Izvorul Maicii Românilor de la Sisești, coloanele de piatră pentru statuile lui Traian și Decebal, altarul vechii biserici de lemn, biblioteca familiei Lucaciu.
Statuile de piatră din Negreia
Negreia e populată de sculpturile meşterului Gavrilă Cusco, ajuns artist din pricină că a descoperit vocea pietrelor care, sub mâna sa, devin opere de artă. Cioplește în pietrele pe care le găsește pe dealuri sau pe văile din pădure, portrete ale lui Iisus și Fecioara Maria. Fiecare operă a fost sfinţită de preot. Denumirea satului Negreia vine de la faptul că locuitorii îndeletnicindu-se cu făcutul cărbunelui aveau fețele înnegrite, din aceasta cauză li se spuneau “oamenii negrii”. Locația: La 17 km de Baia Mare. După intrarea de pe drumul principal din Șișești spre Negreia, statuile sculptate în piatră, apar undeva după 3-4 km, pe partea stângă a drumului, până la intrarea în sat.
Localitatea Dăneşti
Localitatea Dăneşti, comuna Şişeşti este recunoscută datorită calităților curative ale apelor sulfuroase care joacă un rol deosebit în sănătatea oamenilor. Apele reci sulfuroase de munte pot fi utilizate în tratarea unor afecțiuni cum ar fi: boli ginecologice, boli ale sistemului respirator și tratamente ale sistemului periferic nervos. Aici se află un binecunoscut complex balneo-turistic, unde se pot face băi sulfuroase, pentru care localitatea a devenit celebră.
Cheile Dăneşti
P..la Calului, Valea Izvorul Bulzului
La vreo 2 km pe valea Izvorul Bulzului (pe Gmaps Chechiş) din Cheile Dăneşti, ascuns bine în desişul pădurii de ochii curioşi şi neavizaţi se află un megalit falic cu baza de 3 metri şi înălţimea de 8 metri. Unii îi spun Falusul de la Dăneşti, alţii, şi mai ales localnicii, zic lucrurilor pe nume: P..la Calului!
Traseul nu este marcat, dar, în timpul vizitei am notat coordonatele GPS: 47.62493, 23.762891
Biserica de lemn din Șurdești, 1721 - patrimoniu UNESCO
Cu înălțimea de 72 de metri, biserica este considerată cea mai înaltă biserică istorică de lemn din lume.
Turnul-clopotniță, impresionant ca înălțime, se ridică la 54 de metri spre cer – de trei ori mai mult decât lungimea bisericii.
În cimitirul bisericii, se găsesc mai multe morminte de piatră în stil romanic, în formă de sarcofag.
Biserica de lemn din Plopiș, 1798, patrimoniu UNESCO
Biserica de lemn din Plopiş a fost construită de de către comunitatea greco-catolică a satului între 1796-1798, pe valea Cavnicului, pe malul opus al văii fiind satul Șurdești. Având dimensiunile 17 m lungime, 7 m lățime și 47 m înălțime, biserica din Plopiș se remarcă prin proporțiile sale echilibrate, fiind una dintre cele mai impozante locaşuri religioase realizate în lemn din Maramureș. Satul Plopiș este menționat documentar pentru prima dată în 1583, drept una dintre localitățile din urbariul Cetății Chioar. Iustinian Chira s-a născut la 28.05.1921 în Plopiș. În 1941 a fost tuns în monahism, la Mănăstirea Rohia, sub numele Iustinian. A devenit stareț al acelei mănăstiri (1944 – 1973). În 1980, Justinian Chira îl ia sub aripa sa pe Nicolae Steinhardt, la Mănăstirea Rohia, după ce, câteva aşezăminte călugăreşti l-au refuzat, aceesta fiind urmărit de Securitate chiar și după eliberarea sa din închisoare. La 9.05.2021 a fost inaugurată Casa memorială Justinian Chira, în satul Plopiş. În faţa acesteia a fost aşezat şi un bust ce îl înfăţişează pe ierarh, lucrare realizată de sculptorul Ioan Marchiş.
Biserica de piatră din Cetățele, 1794
Actuala denumire a satului apare în documente la anul 1776, sub forma maghiarizată Czetetzel. Prima biserică, cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, s-a construit aici la mijlocul secolului al XVII-lea și era făcută din lemn de stejar, în stilul specific Maramureșului. Biserica a fost vândută în satul Rogoz, iar de aici a fost dusă în satul Izvoarele (Bloaja) unde se află și astăzi. Actuala Biserică de piatră din Cetăţele datează din 1794, după cum rezultă din inscripția de la intrare și este inclusă pe lista bisericilor monument-istoric. Corpul bisericii este realizat din piatră brută, iar turnul este din lemn. Zidurile sunt groase atingând dimensiunea de 90 cm și acoperișul este cu o învelitoare din șindrilă. Lângă biserică se află „Masa moșilor” care datează din secolul XVIII, făcută din șase lespezi grele de piatră, una posibil altarul fostei biserici. Fiecare familie care avea loc la această masă era identificată prin inscripția cioplită în lespedea corespunzătoare.
Castelul Teleki, Pribilești
Castelul Teleki din Pribilești era utilizat ca reşedinţă de vară a familiei nobiliare Teleki. A fost ridicat în secolul al XIX-lea, pe un domeniu ce se întindea pe o suprafaţă de 6,7 ha, din care construcţia ocupa 589 mp, şi o anexă de 296 mp. Până la finele celui de-Al Doilea Război Mondial castelul a rămas în administrarea contelui Teleki Pál (1879-1941) şi urmaşilor acestuia care, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, îşi vor abandona proprietăţile şi vor părăsi ţara. În 1949, imobilul a fost naţionalizat de către comunişti, iar după Revoluţie, pentru că nu a fost revendicat de urmaşi până în 2006, în anul următor a trecut în proprietatea comunei Satulung, de care aparţine satul Pribileşti. A fost vândut imediat apoi la licitaţie unui urmaş britanic al familiei Teleki, dar castelul a fost lăsat pradă timpului, într-o stare continuă de degradare. În 2021 CJ Maramureş a achiziţionat imobilul şi au fost demarate lucrări de reabilitare.
Pál Teleki, conte de Szék, (1879-1941) a fost membru al Academiei Ungare de Ştiinţă, iar ca om politic, a fost prim-ministru al Ungariei între 1920 şi 1921 şi între 1939 şi 1941. Pe 12 decembrie 1940 a semnat la Belgrad tratatul de prietenie cu Iugoslavia. Întrucât pe 2 aprilie 1941 amiralul Miklos Horthy a permis ca trupele germane să treacă prin Ungaria spre Iugoslavia, Teleki a considerat acest fapt drept o încălcare a cuvântului dat și s-a sinucis în ziua următoare.
Castelul Teleki, Satulung
Castelul din Satulung a fost construit între 1740 și 1780 de către Teleki Mihály, din familia nobiliară a grofilor de Teleki, iar forma actuală este creată în 1891 sub patronajul lui Teleki László Gyula, cel mai mare proprietar de terenuri din zonă la începutul secolului 20. Aici el avea o bibliotecă de 4.000 de volume. În anul 1897 castelul a fost supraetajat si modernizat în stil baroc. În perioada 1997-1999, statul a investit circa 1,7 miliarde de lei în renovarea parțială a imobilului ridicat de generalul Samuel Teleki pe ruinele unei vechi construcții tătărăști. Pe fostul domeniu al conților Teleki există și un parc dendrologic, cu arbori de o valoare inestimabilă și cu o vechime de peste 300 de ani. – Sursa
Castelul Teleki, Coltău
Castelul Teleki din Coltău a fost construit între anii 1740-1780, inițial avea o formă simplă, un fel de cetate-castel, cu o grădină amplă, din care au rămas și astăzi câțiva arbori seculari. Contele Teleki Sándor, a obţinut castelul de la părinţii lui, la vârsta de 25 de ani, în anul 1845 și a fost folosit ocazional, pentru primirea oaspeților sau pentru vânătoare. Marele poet maghiar Petőfi Sándor a petrecut luna de miere în septembrie 1847 cu tânăra sa soție, unde a scris cele mai frumoase poezii de dragoste. În prezent, Castelul Teleki a fost trecut pe lista monumentelor istorice, a fost renovat și și-a redeschis porțile în anul 2020, atât pentru vizitatori cât și pentru iubitori ai vieții romantice și poeziei marelui poet maghiar, în incinta acestuia fiind inaugurat Muzeul Memorial „Petöfi Sándor”. Încăperile castelului sunt amenajate conform unor tematici specifice, cum ar fi: istoria familiei și a castelului Teleki, vizitele poetului Petofi Sandor la Coltău, etnografia reprezentativă a comunei etc. Mansarda clădirii este un spațiu multifuncțional dedicat evenimentelor dar găzduiește și o expoziție de pictură a Coloniei de peisagistică din Baia Mare.
Muzeul Memorial „Petofi Sandor”, Coltău
Castelul Teleki din Coltău, datând de la mijlocul sec. al XVIII-lea, cuprinde o expoziție documentară dedicată poetului romantic maghiar Petöfi Sándor (1823 – 1849). Muzeul a fost organizat prin anii 1950 pentru a celebra prietenia poetului cu contele Teleki Sándor. Dar și zilele fericite de după căsătoria lui Petöfi cu Szendrey Julia, cei doi petrcându-și luna de miere aici, cu puternic ecou în opera marelui poet, prilej cu care scrie 28 de poezii. Petöfi Sándor și Szendrey Julia s-au căsătorit, la 8 septembrie 1847 în cetatea Ardudului (sau castelul Károlyi). În prezent, pe turnul castelului Károlyi, o placă aminteşte că “aici şi-au unit destinele poetul Petőfi Sándor şi Szendrey Júlia”.
Biserica de lemn din Săcălășeni, sec. XVII
Aflată la doar 12 kilometri de Baia Mare, biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Săcălășeni, datează potrivit tradiției din anul 1442 și a fost reconstruită în secolul XVII, aproape de malul Râului Lăpuş. De proporții monumentale, cu un turn-clopotniță foarte înalt, este impresionantă și prin grosimea excepțională a bârnelor din care este construită. Accesul se face pe latura de sud, ușa având un ancadrament în formă de acoladă și o bogată ornamentație sculptată (Img 3). În interior se păstrează picturi murale din 1865, după cum specifică inscripția din naos. Galerie
Plajă la Râul Lăpuş, Săcălășeni
Casa meșterului olar Chira Vasile, Cărbunari
Biserica de lemn de la Coruia, 1794
Confluența Râului Lăpuș cu Râul Someș
Biserica de lemn și piatră, 1735, Copalnic
Biserica de lemn și piatră, datată 1735, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din Sat Copalnic, monument istoric.
Este aşezată pe un pinten de deal, pe Valea Domosă din satul Copalnic, pe drumul cel „bun”, asfaltat, ce urcă spre Preluca Nouă, Veche sau Întrerâuri și panoramele superbe de pe Defileul Lăpușului.
Biserica albastră din Aspra, 1866
Biserica este construită din lemn rotund nefăţuit, lipită cu lut, şi vopsită în albastru, „mieriu”, după modelul caselor tradiţionale din zona Prelucilor, a Ţării Chioarului. În apropiere se găseşte Defileul Lăpuşului, cu punctul de belvedere Piatra Ciutei și Custura Cetăţelei, unde există urmele unei cetăţi.
Acces: Din Baia Mare pe DN18B până în localitatea Copalnic și apoi DJ18B4, urcând prin Preluca Nouă spre sat Aspra.
Piatra Ciutei, Defileul Lăpușului
Piatra Cerbului, Defileul Lăpuşului
Punct de belvedere pe Defileul Lăpuşului, cu acces din Preluca Verde, Dealul Paltinului.
În zonă mai pot fi vizitate Cascada Pişetoarea şi Peştera Casa de piatră. În imagine, Adrian Man, realizatorul Portalului Maramureș, 1 iunie 2023.
Cascada Pișetoarea, Cheile Lăpușului
Cu o cădere de 50-60 metri, în trei trepte, de pe stâncăriile Pietrei Cerbului, cascada Pișătoarea este cea mai mare cascadă din Cheile Lăpușului, în apropierea localității Preluca Veche. Cascada este perfect vizibilă după ploi abundente sau la topirea zăpezii.
Râul Lăpuș formază o zonă de defileu, cu sectoare de tip canion (Vima Mică – Sălnița, Buteasa Râu – La Împreunături), cu abrupturi stâncoase (Custura Cetățuii, Custura Vimei), cu cascade (La Pișătoare), peșteri, precum și o faună sălbatică și floră specifică stâncăriilor.
Peștera Casa de piatră, Defileul Lăpușului
Cu o lungime de aproximativ 15 m, formată în calcare, cu concrețiuni, ușor ascendentă. Se află pe traseul Pietre Cerbului, marcat cu săgeată verde, cu plecare dinspre Preluca Veche, Dealul Paltinului. În zonă mai pot fi vizitate Piatra Cerbului, punct de belvedere, și Cascada Pișetoarea. Atenție, locația de pe Gmaps nu este corectă.
Cetatea Chioarului
Cetatea Chioarului (sau Cetatea de Piatră) este atestată documentar în 1319 drept reședința familiei nobiliare din zonă, familia Gutkelec, iar în 1367 cetatea a intrat în posesia lui Drag și Balc, voievozi de Maramureș, nepoții lui Dragoș Vodă. De-a lungul secolelor, cetatea a devenit un important complex militar şi economic, aceasta având o suprafață de un hectar, la care se adaugă terenurile aferente și 55 de sate prin anul 1400, dar ajunge la anul 1650 să cuprindă 120 de sate. Nu se știe dacă Mihai Viteazul a călcat în această cetate, însă soldații lui au fost aici, iar căpitanul Cetății a predat-o la acea vreme lui Mihai Viteazul. Cetatea a fost distrusă și demantelată în 1718 de către autoritățile austriece, pentru a nu fi folosită de armata lui Francisc Rákóczi al II-lea, principe regent al Ungariei și principe al Transilvaniei. Rákóczi și-a folosit averea pentru a ajuta cauza desființării uniunii personale cu casa de Habsburg. Între 1703 și 1711 a condus Răscoala Curuților, primul război semnificativ al Regatului Ungar împotriva regimului Habsburgic. Grigore Pintea, cunoscut în popor ca și Pintea Viteazul a făcut parte, cu rang de căpitan, din armata curuților lui Francisc Rákóczi al II-lea.
Balta Neagră, Defileul Lăpușului, Remecioara
Loc în apropiere de Remecioara (2,4 km), sat aparținător de Remetea Chioarului, în Defileul Lăpușului, cu apa aproape stătătoare și adîncă, loc bun de stat la picnic sau cu cortul, de scaldă și relaxare.
Iar la 3 km în amonte de „Balta Neagră”, se ajunge „La Împreunături”, locul în care râul Cavnic se varsă în râul Lăpuș, o drumeție ce traversează stîncăriile și un șir de plaje, ca niște oaze de nisip împrăștiate printre pereții defileului, zonă pe care localnicii o denumesc „Piatra Înșirată”.
Rafting la Defileul Lăpușului, Buteasa - Remecioara
Râul Lăpuș la Remecioara
Ultimul sat de pe Defileul Lăușului, în Țara Chioarului, în imagine, satul Remecioara la Moara lui Dumitru, punct de pornire pe traseul către Balta Neagră de pe Defileul Lăpușului (3 km) sau locul unde se varsă Râul Cavnic în râul Lăpuș (6 km).
Tot aici e punctul terminus de rafting pe ultima porțiune a Defileului Lăpușului, cu pornire de la Buteasa.
În apropiere se mai poate vizita Cascada Burii.
Biserica de Lemn, Monumentul Eroilor, Remetea Chioarului
Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Remetea Chioarului, monument itoric, a fost înălțată în secolul XVIII. Tot în incintă se află și Biserica nouă „Înaltarea Domnului”, ctitorită la 1999.
Lângă aceste locașe de cult, în centrul localității Remetea Chioarului, a fost inaugurat în 2016 Monumentul Eroilor din Primul și Al Doilea Război Mondial.
Cascada Hovrila
O cascadă magnifică, o atracţie turistică din Țara Chioarului ascunsă şi, totuşi, uşor accesibilă, în se află chiar la intrarea în satul Hovrila, punct de reper – cimitirul satului, pe partea dreaptă încă vreo 2-300 m. Locaţia: 30 km de Baia Mare + 2 km din Buciumi, de pe DN1C.
Șomcuta Mare
Chiar de la primele atestări documentare, Șomcuta Mare aparținea de stăpânirea Cetății Chioarului și este menționat pentru prima dată în 1319. În 1599 Șomcuta Mare odată cu Chioarul ajunge sub stăpânirea lui Mihai Viteazul. În anul 1713, Cetatea Chioarului este distrusă, moment în urma căruia Șomcuta Mare capătă un rol tot mai însemnat în Chioar, în scurt timp devenind cea mai importantă localitate a districtului. Dezvoltarea economică este dovedită și de faptul că, la începutul secolului al XIX-lea, localitatea avea gară, trei bănci, poștă și telegraf, spital comunal, o bibliotecă precum și un centru de pompieri. Șomcuta Mare a fost declarat oraș în 2004 și în prezent are în componență localitățile Buciumi, Ciolt, Hovrila și Vălenii Șomcutei, și satele Buteasa, Codru Butesii și Finteușu Mare. Obiective: Curia familiei Nyilvan (sec. XIX); „Banca Chioreană” (sec. XIX); Biserica „Sf. Apostoli” (1892); Curia Teleki (sec. XIX); Biserica romano-catolică „Sf. Vasile” (1895); Fostul sediu al Districtului Chioar (1861); Cazino (sec. XIX); Bisericile de lemn din Buteasa, din Codru Butesii, din Vălenii Șomcutei.
Fostul Sediu al Districtului Chioar
Clădire istorică, datată 1861, situată pe E58, la ieșirea din Șomcuța Mare, este de departe cea mai impunătoare clădire din oraș, cu o suprafață de 3.600 metri pătrați. Ridicată în 1861, a fost sediul Districtului Chioar iar în regimul comunist sediul fostei Securități. După Revoluție, pentru o scurtă perioadă, a funcționat ca și Unitate militară de jandarmri. În anul 2008, autoritatea locală a încercat să transforme spațiul în sediu de primărie, însă criză financiară ce a urmat a pus haltă planurilor, deși lucrările demaraseră deja.
Biserica de lemn din Vâlenii Șomcutei, sec. XVII
Construită din stejar masiv pentru pereții de închidere și compartimentare, cu îmbinări specifice românești (coadă de rândunica), planul inițial a fost identic cu cel al bisericii din Săcălășeni. De-a lungul timpului biserica a suferit transformari, a fost afectata de vitregiile naturii, dar dupa terminarea bisericii de zid (1948), a intrat în paragină.
Mănăstirea Prislop, Mesteacăn
Curiozitatea locului de la Mănăstirea Prislop, din Boiu Mare, o reprezintă un cub din marmură neagră, probabil masa altarului de vară, amplasat în faţa bisericii. Pe cele patru fețe laterale sunt încrustate semne zodiacale, simbolurile semințiilor lui Israel, numele celor 12 apostoli, a celor 12 profeți și a celor 12 triburi ale lui Israel, scrise cu caractere ebraice. Biserica mănăstirii greco-catolice a fost ridicată în 1995 de către părintele Irineu Bârle, cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Deasupra intrării tronează un mozaic impresionant cu Fecioara Maria şi Pruncul Isus, iar dedesubt, de-o parte şi de alta a intrării, au fost amplasate vitralii cu episcopi martiri ai Bisericii Greco-Catolice. Locaţia: Boiu Mare, la 4.5 km din Pasul Mesteacăn – Website
Peștera Boiu Mare
Rezervație naturală de tip speologic, Peștera Boiu Mare este o arie protejată de interes național ce se află în extremitatea sudică a județului Maramureș, la limita de graniță cu județul Sălaj, pe o suprafață de 0,5 hectare. Aria protejată reprezintă o cavitate sau peșteră în abruptul stâng al văii Lăpușului la baza unei doline, cu o intrare formată dintr-o poartă de fier prinsă de un zid de piatră (mascat în exterior de un val de pământ), o galerie descendentă, un horn și o galerie principală, astăzi colmatată.
Pasul Mesteacăn
Pasul Mesteacăn (sau Prișnel) este o trecătoare situată la o altitudine de 456 m care face legătura între Depresiunea Baia Mare și Podișul Someșan, mai precis între Țara Chioarului, aflată la nord, și valea Someșului, aflată la sud, peste Dealul Mesteacăn a Culmii Prișnel (numită și Dealul Prișnel). Pasul Mesteacănste este traversat de drumul național DN1C sau european E58. Obiective: Cheille Lăpușului, Biserica de lemn din Valea Chioarului, Biserica de lemn din Vărai, Biserica de lemn din Ileanda, Râul Someș, Grădina Zmeilor.
