Țara Chioarului este o regiune istorică pe teritoriile județelor Maramureș și Cluj.
Prima atestare documentară a numelui, în denumirea Castrum Kewar – forma latinizantă a denumirii maghiare Kővár „Cetatea de piatră”, datează din 1367.
Dealul Măgureni
Cetatea este atestată documentar în 1319, menţiunea aflându-se într-o diplomă a regelui Carol Robert (1301-1342) drept reședința familiei nobiliare din zonă, Gutkelec, o astfel de familie nobiliară existând și la curtea lui Ștefan al V-lea. În 1367, cetatea a intrat în posesia lui Drag (voievod în Maramureș). De-a lungul secolelor, cetatea a devenit un important complex militar şi economic, aceasta având o suprafață de un hectar, la care se adaugă terenurile aferente și 55 de sate prin anul 1400, dar ajunge la anul 1650 să cuprindă 120 de sate. Nu se știe dacă Mihai Viteazul a călcat în această cetate, însă soldații lui au fost aici, iar căpitanul Cetății a predat-o la acea vreme lui Mihai Viteazul. Cetatea a fost distrusă și demantelată în 1718 de către armata austriacă.
Ridicată la 1721 de către comunitatea greco-catolică a satului și construită sub îndrumarea meșterului Ion Macarie, din lemn de stejar de munte, biserica este impunătoare ca proporții pentru edificiile de lemn ale vremii, având înălțimea totală de 72 de metri. Turnul principal este flancat de patru turnulețe mai mici și face, cu cei 54 de metri ai săi, ca această biserică de lemn să fie cea mai înaltă din lume datând din acea perioadă. Îmbinând toate elementele de arhitectură, rezistență, decor, sub forma cea mai evoluată a vremii, această biserică este un reper de vârf în cazul bisericilor de lemn, atingând în realizarea sa perfecțiunea structurală și estetică. Din anul 1999 biserica este inclusă în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Biserica de lemn din Plopiș datează din anul 1798 și se află pe lista patrimoniului mondial al UNESCO, împtrună cu alte 7 biserici din județul Maramureș. Biserica a fost construită de de către comunitatea greco-catolică a satului între 1796-1798, pe valea Cavnicului, pe malul opus al văii fiind satul Șurdești. Satul Plopiș este menționat documentar pentru prima dată în 1583, drept una dintre localitățile din urbariul Cetății Chioar.
Având dimensiuni modeste: 17 m lungime, 7 m lățime și 47 de m înălțime, biserica din Plopiș se remarcă prin proporțiile sale bine echilibrate, ce o fac cunoscută ca una din cele mai închegate și unitare construcții religioase din Maramureș. Pictura, executată în 1811 de Ștefan Zugravul din Șișești, se păstrează fragmentar pe bolta naosului, unde se remarcă imaginea Sfintei Treimi, scene din Apocalips sau din Ciclul Patimilor.
Cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Biserica de lemn din Plopiș datează din anul 1798 și se află pe lista patrimoniului mondial al UNESCO, împtrună cu alte 7 biserici din județul Maramureș. Biserica a fost construită de de către comunitatea greco-catolică a satului între 1796-1798, pe valea Cavnicului, pe malul opus al văii fiind satul Șurdești. Satul Plopiș este menționat documentar pentru prima dată în 1583, drept una dintre localitățile din urbariul Cetății Chioar.
Având dimensiuni modeste: 17 m lungime, 7 m lățime și 47 de m înălțime, biserica din Plopiș se remarcă prin proporțiile sale bine echilibrate, ce o fac cunoscută ca una din cele mai închegate și unitare construcții religioase din Maramureș. Pictura, executată în 1811 de Ștefan Zugravul din Șișești, se păstrează fragmentar pe bolta naosului, unde se remarcă imaginea Sfintei Treimi, scene din Apocalips sau din Ciclul Patimilor.
Iustinian Chira s-a născut la 28 mai 1921 în Plopiș, în anul 1941 a intrat ca frate la Mănăstirea Rohia, unde a fost tuns în monahism, sub numele Iustinian. A devenit stareț al acelei mănăstiri (1944 - 1973), timp în care a desfășurat o apreciabilă activitate pastorală. În 1980, Justinian Chira îl ia sub aripa sa pe Nicolae Steinhardt, la Mănăstirea Rohia, după ce, câteva aşezăminte călugăreşti l-au refuzat, aceesta fiind urmărit de Securitate chiar și după eliberarea sa din închisoare.
I s-a acordt titlul de arhiepiscop onorific al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului în anul 2009. A publicat 22 de titluri de carte, un volum în colaborare, precum şi un număr de peste 150 de studii şi articole. A încetat din viață la vârsta de 95 de ani și a fost înmormântat la Mănăstirea Rohia, pe care a păstorit-o aproape 30 de ani.
Casa memorială ”Justinian Chira”, a fost inaugurată la 9 mai 2021 în satul Plopiş. În faţa acesteia a fost aşezat şi un bust ce îl înfăţişează pe ierarh, lucrare realizată de sculptorul Ioan Marchiş.
Negreia e populată de sculpturile meşterului Gavrilă Cusco, ajuns artist din pricină că a descoperit vocea pietrelor care, sub mâna sa, devin opere de artă. Cioplește în pietrele pe care le găsește pe dealuri sau pe văile din pădure, portrete ale lui Iisus și Fecioara Maria. Fiecare operă a fost sfinţită de preot.
Denumirea satului Negreia vine de la faptul că locuitorii îndeletnicindu-se cu făcutul cărbunelui aveau fețele înnegrite, din aceasta cauză li se spuneau “oamenii negrii”.
Localitatea Dănești a fost recunoscută din trecut datorită calităților curative ale apelor sulfuroase care joacă un rol deosebit în sănătatea oamenilor. Apele reci sulfuroase de munte pot fi utilizate în tratarea unor afecțiuni cum ar fi: boli ginecologice, boli ale sistemului respirator și tratamente ale sistemului periferic nervos.
Baza de tratament Secret Garden - Băile Dănești are o gamă largă de proceduri specifice recuperării medicale.
Aria naturală reprezintă o zonă împădurită in suprafata de 26,00 ha cu rol de protecție pentru arborete din specia de stejar pedunculat, Qercus robur - cu vârste de peste 150 de ani și înălțime de cca. 35 de m., Rezervatia de stejar pedunculat Bavna se remarcandă prin monumentalitate, prin aspectul compact, uniform in stadiul de dezvoltare de codru batran, mediu prielnic de cuibărire pe perioada verii a unei comunități păsări migratoare din specia stârc cenușiu (Ardea cinerea). La nivelul ierburilor, primăvara înflorește lalea pestriță (Fritillaria meleagris), specie floristică declarată monument al naturii.
Castelul Teleki a fost construit între anii 1740-1780, inițial avea o formă simplă, un fel de cetate-castel, cu o grădină amplă, din care au rămas și astăzi câțiva arbori seculari. În 1821 clădirea este renovată, prilej cu care i se adaugă o terasă pe latura nordică, pastrandu-se acelasi stil arhitectural initial, respectiv baroc. Contele Teleki Sándor, a fost cel mai cunoscut stăpân al castelului, care a obţinut clădirea de la părinţii lui, la vârsta de 25 de ani, în anul 1845. Marele poet maghiar Petőfi Sándor a vizitat de trei ori castelul Teleki, în septembrie 1847 poetul și tânăra sa soție petrecându-şi aici luna de miere. Descendenții contelui au întreținut castelul până în anul 1936, după care, din cauza climatului politic au fost nevoiți să părăsească castelul dar și satul. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, castelul a fost vandalizat. După naționalizare, a fost folosit ca sediu CAP și depozit, iar ulteriror ca școală. În prezent, Castelul Teleki a fost trecut pe lista monumentelor istorice, a fost renovat și și-a redeschis porțile în anul 2020, atât pentru vizitatori cât și pentru pasionați ai vieții romantice și poeziei marelui poet maghiar, în incinta acestuia fiind inaugurat Muzeul Memorial „Petöfi Sándor”.
Castelul Teleki a fost construit între anii 1740-1780, inițial avea o formă simplă, un fel de cetate-castel, cu o grădină amplă, din care au rămas și astăzi câțiva arbori seculari. În 1821 clădirea este renovată, prilej cu care i se adaugă o terasă pe latura nordică, pastrandu-se acelasi stil arhitectural initial, respectiv baroc. Contele Teleki Sándor, a fost cel mai cunoscut stăpân al castelului, care a obţinut clădirea de la părinţii lui, la vârsta de 25 de ani, în anul 1845. Marele poet maghiar Petőfi Sándor a vizitat de trei ori castelul Teleki, în septembrie 1847 poetul și tânăra sa soție petrecându-şi aici luna de miere. Descendenții contelui au întreținut castelul până în anul 1936, după care, din cauza climatului politic au fost nevoiți să părăsească castelul dar și satul. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, castelul a fost vandalizat. După naționalizare, a fost folosit ca sediu CAP și depozit, iar ulteriror ca școală. În prezent, Castelul Teleki a fost trecut pe lista monumentelor istorice, a fost renovat și și-a redeschis porțile în anul 2020, atât pentru vizitatori cât și pentru pasionați ai vieții romantice și poeziei marelui poet maghiar, în incinta acestuia fiind inaugurat Muzeul Memorial „Petöfi Sándor”.
Castelul Teleki din Coltău, datând de la mijlocul sec. al XVIII-lea, cuprinde o expoziție documentară dedicată poetului romantic maghiar Petöfi Sándor (1823 - 1849). Muzeul a fost organizat prin anii 1950 pentru a celebra prietenia poetului cu contele Teleki Sándor. Dar și zilele fericite de după căsătoria lui Petöfi cu Szendrey Julia, cei doi petrcându-și luna de miere aici, cu puternic ecou în opera marelui poet, prilej cu care scrie 28 de poezii. Petöfi Sándor și Szendrey Julia s-au căsătorit, la 8 septembrie 1847 în cetatea Ardudului (sau castelul Károlyi). În prezent, pe turnul castelului Károlyi, o placă aminteşte că "aici şi-au unit destinele poetul Petőfi Sándor şi Szendrey Júlia".
. Harta - Vezi și: Castelul Teleki, Coltău - Detalii | Cetatea Ardud - Detalii
Chiar de la primele atestări documentare, Șomcuta Mare are o populație preponderent românească, fapt dovedit de toate știrile ce s-au păstrat în acest sens despre "Domeniul Chioar" din care făcea parte. Din punct de vedere juridic, Șomcuta Mare aparținea de stăpânirea Cetății Chioarului și este menționat pentru prima dată în 1319. În 1599 Șomcuta Mare odată cu Chioarul ajunge sub stăpânirea lui Mihai Viteazul. În anul 1713, Cetatea Chioarului este distrusă, moment în urma căruia Șomcuta Mare capătă un rol tot mai însemnat în Chioar, în scurt timp devenind cea mai importantă localitate a districtului. Dezvoltarea economică este dovedită și de faptul că, la începutul secolului al XIX-lea, localitatea avea gară, trei bănci, poștă și telegraf, spital comunal, o bibliotecă precum și un centru de pompieri.
Șomcuta Mare a fost declarat oraș în 2004 și în prezent are în componență localitățile Buciumi, Ciolt, Hovrila și Vălenii Șomcutei, și satele Buteasa, Codru Butesii și Finteușu Mare.
Obiective: Curia familiei Nyilvan (sec. XIX); „Banca Chioreană” (sec. XIX); Biserica „Sf. Apostoli” (1892); Curia Teleki (sec. XIX); Biserica romano-catolică „Sf. Vasile” (1895); Fostul sediu al Districtului Chioar (1861); Cazino (sec. XIX); Bisericile de lemn din Buteasa, din Codru Butesii, din Vălenii Șomcutei.
Situată pe E58, la ieșirea din Șomcuța Mare, se află de departe cea mai impunătoare clădire din oraș, cu o suprafață de 3.600 metri pătrați. Ridicată în 1861, a fost sediul Districtului Chioar iar în regimul comunist sediul fostei Securități. După Revoluție, pentru o scurtă perioadă, a funcționat ca și Unitate militară de jandarmri. În anul 2008, autoritatea locală a încercat să transforme spațiul în sediu de primărie, însă criză financiară ce a urmat a pus haltă planurilor, deși lucrările demaraseră deja.
Parcul de sculptură ”Poiana Soarelui” sau Muzeul în aer liber Florean reprezintă un inedit parc de sculptură monumentală ce se întinde pe aproximativ 40 de hectare în pădurea dintre Cernești și Târgu Lăpuș, pe drumul ce duce spre Țara Lăpușului.
Este singurul muzeu privat de artă contemporană din România, fondat de Victor Florean, în anul 1997, împreună cu artistul Mircea Bochiș. Unul din principalele obiective ale Muzeului Florean este promovarea tinerelor talente, lucrările acestora fiind expuse în ceea ce a devenit, în timp, cel mai mare muzeu în aer liber din județul Maramureș.
Defileul Lăpușului cuprinde sectoare de tip canion, între Vima Mică - Sălniţa sau Butea Râu - La Împreunătură şi are în versanţi custuri stâncoase: Custura Cetăţelii şi Custura Vimei, cu pereţi, pinteni stâncoşi, peşteri şi cascade. Cea mai mare, Cascada Pişătoarea, se află în dreptul localităţii Preluca Veche, prăvălindu-se de pe Piatra Cerbului. Cotul cel mare, Ochiul Gropiţei şi Custura Vimei sunt în apropierea localităţii Vima Mică. De pe Piatra Cerbului, loc de blevedere, se poate admira bucla sub forma unui U a Lăpușului. În apropiere, zona NE, se găsește și Casa de Piatra /Casa Pintii, un portal sub formă de arcadă.
Se întinde pe o distanță de 25 de kilometri între satele Răzoare și Remecioara, pe cursul râului Lăpuș și până la confluența acestuia cu râul Cavnici. Cheile Lăpușului reprezintă o rezervație naturală declarată arie protejată, cu o zonă de defileu, cu sectoare de tip canion (Vima Mică – Sălnița, Buteasa Râu – La Împreunături), cu abrupturi stâncoase (Custura Cetățuii, Custura Vimei), cu cascade (La Pișătoare), peșteri, precum și o faună sălbatică și floră specifică stâncăriilor.
Defileul Lăpușului cuprinde sectoare de tip canion, între Vima Mică - Sălniţa sau Butea Râu - La Împreunătură şi are în versanţi custuri stâncoase: Custura Cetăţelii şi Custura Vimei, cu pereţi, pinteni stâncoşi, peşteri şi cascade. Cea mai mare, Cascada Pişătoarea, se află în dreptul localităţii Preluca Veche, prăvălindu-se de pe Piatra Cerbului. Cotul cel mare, Ochiul Gropiţei şi Custura Vimei sunt în apropierea localităţii Vima Mică. De pe Piatra Cerbului, loc de blevedere, se poate admira bucla sub forma unui U a Lăpușului. În apropiere, zona NE, se găsește și Casa de Piatra /Casa Pintii, un portal sub formă de arcadă.
Defileul Lăpușului cuprinde sectoare de tip canion, între Vima Mică - Sălniţa sau Butea Râu - La Împreunătură şi are în versanţi custuri stâncoase: Custura Cetăţelii şi Custura Vimei, cu pereţi, pinteni stâncoşi, peşteri şi cascade. Cea mai mare, Cascada Pişătoarea, se află în dreptul localităţii Preluca Veche, prăvălindu-se de pe Piatra Cerbului. Cotul cel mare, Ochiul Gropiţei şi Custura Vimei sunt în apropierea localităţii Vima Mică. De pe Piatra Cerbului, loc de blevedere, se poate admira bucla sub forma unui U a Lăpușului. În apropiere, zona NE, se găsește și Casa de Piatra /Casa Pintii, un portal sub formă de arcadă.
Cu o cădere de 50-60 metri, în trei trepte, de pe stâncăriile Pietrei Cerbului, cascada Pișătoarea este cea mai mare cascadă din Cheile Lăpușului, în apropierea localității Preluca Veche. Cascada este perfect vizibilă după ploi abundente sau la topirea zăpezii.
De pe Piatra Cerbului, loc de blevedere, se poate admira bucla sub forma unui U a Lăpușului la Custura Vimei - Detalii .
Cetățele se află la poalele Dealului Măgura a cărui configurație se prezintă sub forma unei cetăți, de pe vârfurile căruia se puteau vedea cetățile existente în jur, Chioar și Baia Mare. Actuala denumire a satului apare în documente la anul 1776, sub forma maghiarizată Czetetzel. Prima biserică, cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, s-a construit aici la mijlocul secolului al XVII-lea și era făcută din lemn de stejar, în stilul specific Maramureșului. Biserica a fost vândută în satul Rogoz, iar de aici a fost dusă în satul Izvoarele (Bloaja) unde se află și astăzi. Biserica actuală, datează din 1794, după cum rezultă din inscripția de la intrare și este inclusă pe lista bisericilor monument-istoric. Corpul bisericii este realizat din piatră brută, iar turnul este din lemn. Zidurile sunt groase atingând dimensiunea de 90 cm și acoperișul este cu o învelitoare din șindrilă. Lângă biserică se află „Masa moșilor” care datează din secolul XVIII, făcută din șase lespezi grele de piatră, una posibil altarul fostei biserici. Fiecare familie care avea loc la această masă era identificată prin inscripția cioplită în lespedea corespunzătoare.
Cu o lungime de 156 m, Peștera Valea Rea constituie o rezervație speologică cu importanță științifică prin modul de formare, în calcare badeniene, și prezintă o singură intrare, mai multe galerii, săritori, marmite, gururi și un curs de apă subteran cu debit permanent. Peștera este și sit arheologic, aici descoperindu-se mai multe resturi ceramice atribuite epocii bronzului, loc folosit probabil pentru depunere de ofrande.
Gândit iniţiat ca un picnic între prieteni, Duruşa Summer Hills a devenit, în scurt timp, unul dintre evenimentele cele mai îndrăgite de sfârşit de vară (luna august) de pe scena festivalurilor open air underground din ţară. În cele 10 ediţii desfăşurate până în prezent, festivalul a găzduit peste 2000 de artişti, DJ şi şi performeri, precum şi peste 10.000 de participanţi din ţară şi din străinătate.
Citeștei mai multe: www.summerhills.ro
Rezervație naturală de tip speologic, Peștera Boiu Mare este o arie protejată de interes național ce se află în extremitatea sudică a județului Maramureș, la limita de graniță cu județul Sălaj, pe o suprafață de 0,5 hectare.
Aria protejată reprezintă o cavitate sau peșteră în abruptul stâng al văii Lăpușului la baza unei doline, cu o intrare formată dintr-o poartă de fier prinsă de un zid de piatră (mascat în exterior de un val de pământ), o galerie descendentă, un horn și o galerie principală, astăzi colmatată.
Pasul Mesteacăn (sau Prișnel) este o trecătoare situată la o altitudine de 456 m care face legătura între Depresiunea Baia Mare și Podișul Someșan, mai precis între Țara Chioarului, aflată la nord, și valea Someșului, aflată la sud, peste Dealul Mesteacăn a Culmii Prișnel (numită și Dealul Prișnel). Pasul Mesteacănste este traversat de drumul național DN1C sau european E58.
Obiective: Cheille Lăpușului, Biserica de lemn din Valea Chioarului, Biserica de lemn din Vărai, Biserica de lemn din Ileanda, Râul Someș, Grădina Zmeilor.
Cu o vechime de peste 10.000 de ani, această peșteră a devenit cunoscută atât în țară cât și în lume datorită faptului că aici au fost descoperite în 1978 primele picturi rupestre neolitice de pe teritoriul României. Dintre acestea cea mai impresionantă este cunoscută sub denumirea de "Calul de la Cuciulat" de o culoare roşie-cărămizie. Cercetătorii au stabilit că picturile rupestre descoperite sunt primele manifestări de acest gen din sud-estul Europei. Pe pereţii galeriei mai puteau fi desluşite destul de clar conturul unei feline pornite la vânătoare, o siluetă umană de o jumătate de metru înălţime, o pasăre cât o vrabie, un alt căluţ, neterminat.
În prezent peştera de pe malul Someşului, devenită monument de interes naţional, nu mai poate fi vizitată. Ignorată de autorităţile regimului comunist, din 1985 peştera nu a mai putut fi cercetată, deoarece surpările succesive ale pământului au blocat intrarea către operele de artă din neolitic.
