Pe urmele lui Pintea Viteazul
Una dintre cele mai emblematice personalități și totodată o figură legendară pentru județul Maramureș este Pintea Viteazul, vestitul haiduc din Țara Lăpușului. Numeroasele toponime legate de locurile și faptele de viaţă ale lui Pintea Viteazul și haiducii: Casa lui Pintea, Fântâna, Grota, Masa, Peştera, Pivniţa, Poarta, Şura – toate ale lui Pintea, sunt întâlnite la tot pasul în arealul Maramureșului
Grigore Pintea, cunoscut în istorie drept Pintea Viteazul, s-a născut la 25 februarie 1670, în familia nobiliară de români Cupșa, în satul Măgoaja, fostul comitat Solnoc-Dăbâca, acum județul Cluj. O parte a copilăriei și-a petrecut-o la vărul său, nobilul Crăciun, apoi a urmat una dintre cele mai bune școli românești, în Aiud. Încă din tinerețe a început să cutreiere mai multe orașe, să învețe mai multe limbi, fiind trimis la Viena să studieze la școli înalte, unde a învățat și taina armelor.
La vârsta de 25 de ani se întoarce acasă, iar din acel moment începe să fie haiduc. El a haiducit în: Țara Lăpușului, Năsăudului, Maramureșului, dar și în Țara Chioarului. Cea mai mare acțiune legată de începuturile haiduciei sale este atacul asupra castelului grofului din Rona, acolo unde au fost omorâte 250 de persoane, după care Leopold I oferă 500 de taleri imperiali recompensă celui care îl găsește. De asemenea, Pintea a ajutat familile sărace, fiind un „Robin Hood al Maramureșului”.
El îi înfruntă deschis și pe tătari. A fost și servitor la unele familii boierești. A fost căsătorit și-a avut o soție pe nume Mălina Costan, dar nu se stie exact dacă au avut urmași. Timp de zece ani, el a haiducit și și-a strâns în jurul său o ceată haiducească. Cu această ceată participă la Răscoala Curuților în 1703, fiind primul român din Maramureș care sare în ajutorul lui Francisc Rákóczi al II-lea (1676-1735), principe regent al Ungariei și principe al Transilvaniei.
În timpul împăratului Leopold I, obligațiile fiscale și militare introduse de stăpânirea austriacă în Transilvania au determinat o amplă mișcare de rezistență, cunoscută sub numele de răscoala curuților. Pe acest fundal, principele Francisc Rákóczi al II-lea a declanșat o „luptă de eliberare națională”, bazându-se atât pe sprijinul țărănimii iobage, cât și pe ajutorul promis de regele Franței (Ludovic al XIV-lea) și țarul Rusiei (Petru cel Mare).
Grigore Pintea a făcut parte, cu rang de căpitan, din armata lui Francisc Rákóczi al II-lea. Din documentele epocii reiese că Pintea a fost un om instruit, cunoscător al mai multor limbi străine și al tehnicilor militare, deprinse în garnizoanele imperiale. Diplomat și bun negociator , Pintea a fost considerat de istorici „unul dintre cei mai însemnați români din secolul al XVII-lea” (Nicolae Densușianu, 1883).
Faptul că Pintea a participat la răscoală este menționat în memoriile lui Rákóczi, dar și în Arhivele Statului. Astfel, la 14 august 1703, Pintea împreună cu haiducii săi asediază cetatea Baia Mare, iar după câteva zile de asediu, pe data de 22 august, Pintea este împușcat la ordinul lui Ștefan. Nu se știe cu exactitate unde a fost înmormântat, dar există un mormânt pe serpentinele de coborâre din Pasul Gutâi.
În jurul acestui personaj s-au legat diferite legende și balade populare, fiind considerat erou mitic înzestrat cu puteri supranaturale. Printre aceste legende se numără legenda pietrii de hotar dintre Tăuții de Sus și Baia Sprie, care spune că Pintea ducea o piatră de moară în coada toporului, iar locul unde a fost aruncată marchează hotarul. O altă legendă spune că în noaptea de Sânzâiene Pintea a cules o floare care i-ar fi dat puterile magice.
Legenda Peșterii lui Pintea spune că în muntele Gutâi, lângă satul Crăcești (actualul Mara din jud. Maramureș), haiducul Pintea avea săpată în stâncă o pivniță mare, în care își ținea berbânțele cu galbeni și armătura:
„La Budești, între hotară, / Este-un fag cu frunza rară / Și la umbra fagului, / Pintea cu ortacii lui; / Să uită cătă Gutâi, / C-acolo-i pivnița lui. / Pă săraci îi miluiește, / Pă bogați îi jefuiește”.
Pivnița era păzită, cu rândul, de haiduci. Ea era încuiată cu o ușă mare de fier și cheile de la ea le avea Pintea. Se zice că se vede și astăzi acea pivniță care se deschide la șapte ani odată. Unii păcurari bătrâni, care pășteau oile prin apropierea acestei pivniți, povestesc că au văzut ușile deschise, iar înăuntru o masă de piatră. Când se deschide pivnița se vede un fum, niște limbi de foc și o strălucire mare, ca și Soarele.
Masivul Şatra, cunoscut ca şi Şatra Pintii, a fost dintotdeauna un reper fascinant, în jurul căruia s-au ţesut legendele cu privire la Pintea Viteazul. Documentele istorice relevă activitatea viteazului haiduc în masivul Şatra, o adevărată cetăţuie inexpugnabilă ce adăpostea fârtaţii dornici de libertate. Legenda spune că în acest loc exista o peşteră care se deschidea misterios doar în noaptea de Înviere.
Cel care cuteza să intre în peşteră, n-ar fi putut să iasă din ea decât peste un an. Astfel de manifestări legendare s-au regăsit şi la alte peşteri, bineînţeles acestea fiindui atribuite ca fiind tot al ,,lui Pintea”.
Bătrânul Ioan Nichita din Preluca Veche, născut în 1954, povestea despre Poarta şi Pivniţa lui Pintea din Dealul Măgurenilor: „…poarta se deschide în fiecare an la Paşti şi-n pivniţă sunt ascunse bogăţiile lui Pintea”.
Pe platoul Şatrei există şi în prezent Fântâna lui Pintea. Bătrânii povestesc cum apa se făcea odată “ca untu’ şi vindeca orice boală” a celor ce veneau în lăcaşul de lângă Târgu Lăpuş. Lânga fântână a fost înălţat, în anul 1996, Schitul Şatra, denumit Athosul românesc. La poalele abruptului stâncos, în Poiana Paltinului, se găseşte și Mănăstirea Şatra, ridicată în anii 1990, numită astfel după Şatra lui Pintea Viteazul.
Câteva dintre cavităţile naturale din munţii care acoperă peste 40% din judeţul Maramureş, au numele „peştera”, „grota”, „şura”, „casa”, „cămara” sau „pivniţa” lui Pintea. În decursul a peste 20 de ani de explorări speologice, Clubul de Speologie Montana din Baia Mare a cartograflat mai bine de treisprezece cavităţi legate de numele vestit al haiducului, mai multe informații – aici.
Şura lui Pintea sau Peștera Șura Cailor, din Borșa, se află pe Valea Fântânii, nu departe de Cascada Cailor. Acolo este un loc săpat în stâncă unde se zice că Pintea îşi ferea calul de furtuni, unde-l adăpa şi-l hrănea. În Şura aceea a lui Pintea oamenii coborau pe o funie 8-10 metri sub pământ şi scoteau de acolo un fel de piatră moale de var care servea drept leac pentru animalele bolnave.
Foarte aproape de Rus, ascunsă de vegetație, o formațiune uriașă de gresii e străbătută de un tunel săpat de vreme, de temperii, ba chiar și de oameni, în unele locuri. Tunelul lung de vreo 40 de metri, adăpostește o grotă, despre care se spune că e Peștera lui Pintea. Un Pintea Haiducul care și-a lăsat simțită prezența și pe teritoriul județului Sălaj, povești despre el găsindu-se și aici la tot pasul.
Faptele eroice a vestitului haiduc, fost căpitan în armata imperială şi luptător pentru libertate au marcat conştiinţa colectivă a tuturor. O legendă legată de moartea lui spune că el a fost omorât de „trei grăunțe de k’iper șî trei grăunțe de grâu de primăvară, și trei cuiuță de potcoava calului di fier și tri grăunțe de tămâie.” Ceea ce ne trimite cu gândul la mistica cifră trei prezentă în folclorul nostru și cel universal.
O altă legendă despre eroul popular spune că: El o avut un cal năzdrăvan. Apoi, oamenii împaratului o vrut să-l prindă. El o stat călare pe cal, sus, pa Piatra Gutâiului. Calul o stat într-un picior de d-înapoi, ca ș-amu se vede în piatră urma piciorului unde o stat calu. Apoi, odată o zburat calu de pa Gutâi, cu Pintea călare, colo, pa Vârfu Pietrii de cătă Şugatag; de-aiciuca, ca gându, o zburat pa Piatra Săpânții. C-apoi viteaz ca acela n-o fost altu-nime.
Textul unei note din acest an, pe pagina liberă 16 a unui Apostolier românesc, în manuscris fragmentar, păstrat în podul bisericii din Bontăieni, vorbeşte despre Pintea Viteazul ca „un iscusit zburător”: De pre Mogoşa, Pintea au sburatu cu sburătoarea făcută de elu până în Dăneaşti. Elu îi învăţa pre pandurii săi să sboare. Scrisamu io Petre Fetu în 1701 – File de Cronică: Ţinuturile Chioar, Codru, Lăpuș, Maramureş, 2014 – p. 232
Filmul „Pintea“ (1976)
Regia: Mircea Moldovan. Distribuție: Florin Piersic, Nae Mazilu, Maria Ploae, Marin Moraru, Colea Răutu
Filmul artistic „Pintea“, inspirat din viaţa eroului legendar Grigore Pintea supranumit Viteazul, transpune în peliculă fapte reale din consemnările istorice, împletite atât cu legendele şi credinţele populare, cât şi cu fapte imaginare, dând naştere la o producţie cinematografică de un real succes autohton.
Filmările au avut loc în perioada 6 octombrie 1975 – 7 ianuarie 1976 și au fost realizate în majoritate în județul Maramureș, la Hoteni, Mara, Deseşti, Budeşti, Călineşti, Sârbi, Sat Şugatag, Câteva secvențe, cele a căror acțiune se petrece în Baia Mare, au fost turnate în Sibiu. Filmul a fost vizionat pentru prima dată la 31 mai 1976, devenind o capodoperă a cinematografiei românești. – Sursa
La o secvență ce a fost turnată la biserica de lemn din Budești Josani – unde se află cămașa din zale a haiducului Pintea, Florin Piersic a îmbrăcat cămașa lui Pintea, dar aceasta i-a fost prea mare.
La propunerea inițiată de conducerea și actorii Teatrului Municipal din Baia Mare, Consiliu Local al municipiului i-a acordat în 2008 actorului Florin Piersic titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Baia Mare” în semn de omagiu pentru prestația sa din filmul „Pintea”.
Cântecele cu noduri (hori în grumaz) din film au fost interpretate vocal și la trâmbiță de Nicolae Pițiș, rapsod național din comuna Lăpuș, conferit în anul 2012 cu titlul de Tezaur Uman Viu, păstrător al tradiţiilor populare ale umanităţii. „Horea lui Pintea” a fost cântată de Anuța Tite din Săpânța.
Sinopsis: Grigore Pintea, ofiţer în armata habsburgică, se întoarce în satul natal din Maramureş și, după ce află că părinții săi au murit și alți săteni au fost schingiuiți de oamenii grofului Bartolok, îl determină să treacă la haiducie.
Pe lângă scenele de luptă, din film nu lipsesc nici momentele de dragoste. La un joc ținut într-un sat, Pintea o cunoaște pe Iza, fata morarului de pe râul Iza, care-i devine mai târziu iubită. Cetei sale de haiduci i se alătură numeroși țărani care doreau să scape din robie, iar Pintea reușește să ocupe Cetatea Chioarului și apoi Baia. În final, pe când mergea la Sătmar pentru a se întâlni cu principele rebel Rákóczi, este prins într-o capcană de soldații imperiali austrieci și ucis mișelește. – Trailer
