Sighetu Marmației este atestat documentar în anul 1326, fiind ridicat la rang de oraș, în anul 1352. Numele său aparține fondului de substrat traco-dacic al limbii române, cuvântul venind de la rădăcina „Zeget” care înseamnă așezare fortificată.
Datorită locaţiei strategice, lângă confluenţa principalelor râuri din Maramureş (Iza și Tisa), Sighetu Marmației este cu siguranţă punctul de pornire pentru vizitarea Țării Maramureșului.
Până în 1919 Sighetul a fost reședința comitatului Maramureș, precum și în perioada interbelică. Este al doilea centru urban ca mărime și ca importanță al județului după orașul-reședință Baia Mare.
Site-ul oficial al orașului menționează că originea numelui orașului este cuvântul traco-dacic zeget, însemnând cetate. Pe Dealul Solovan, la poalele căruia se află oraşul, există ruinele unei fortăreţe dacice. Denumirea de azi a orașului (compusă), a fost consemnată ca atare în 1742 – Szigethi in Marmatia).
„Festivalul Datinilor şi obiceiurilor de iarnă – Marmaţia” are loc în fiecare an pe data de 27 decembrie şi întruneşte oameni şi tradiţii populare din toată ţara.
Fundația Academia Civică a preluat ruina fostei închisori în 1994, în vederea transformării ei în Memorial. Lucrările de reabilitare ale clădirii au durat până în anul 2000.
Fiecare celulă a fost transformată într-o cameră de muzeu. Au fost amplasate obiecte, fotografii, documente, creându-se ambianța și documentația unei săli de muzeu.
Un grup statuar realizat de sculptorul Aurel Vlad, optsprezece siluete umane mergând spre un zid care le închide orizontul – aşa cum comunismul zăgăduise viaţa a milioane de oameni, conduse de mâna unui personaj fără cap, gardianul. Statuile redau într-un limbaj sobru şi fără drept de replică nu numai izolarea umană și suferința, ci şi solidaritatea, în ambianţa celor mai inumane condiţii determinate de ura sistemului şi dispreţul faţă de elita politică sau intelectuală, și multora care au ajuns întemniţaţi în penitenciarele României comuniste. Varianta iniţială din lemn a fost dezvelită în 1997 într-o celulă din interiorul muzeului. În 1998 varianta în bronz a celor 18 siluete umane a fost amplasată în curtea interioară a fostei închisori. A devenit în timp imaginea simbol a Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
Cimitirul Săracilor a servit pe parcursul secolului XX ca loc de înmormântare al săracilor și al persoanelor fără adăpost, pe cheltuiala primăriei. După 1940 aici au fost îngropați cei executați de trupele hortyste. Între 1950 și 1954, în perioada comunistă, în acest loc au fost îngropați fie individual, fie în gropi comune, deținuții politici ai închisorii de exterminare Sighet. Printre aceștia se numară Iuliu Maniu, Daniel Ciugureanu, Constantin I. C. Brătianu, Gheorghe Brătianu și mulți alții.
Azi acest loc este inclus în Memorialul Victimelor Comunismului, ca ansamblu arhitectural dedicat memoriei deţinuţilor politici morţi sau executaţi în închisorile, lagărele şi deportările comuniste, precum şi memoriei partizanilor ucişi în luptele cu Securitatea. Amenajarea sa a început după 1997, când Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei a fost declarat – prin legea nr. 95 – „ansamblu de interes naţional”. Harta țării este alcătuită din conifere.
A fost inaugurat la 30 mai 1981, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muzeelor. Muzeul satului maramureșean are ca arie de reprezentare provincia istorică Maramureşul și cuprinde peste 30 de gospodării, unele mobilate complet cu piesele originale. Casele și gospodăriile conservate sunt grupate pe principalele subzone ale Maramureșului istoric: Cosău-Mara și Iza Inferioară, Iza Mijlocie, Vișeu-Borșa, subzona Tisei și bazinul Ruscovei. Pe lângă gospodăriile românești au mai fost reconstruite o locuință ucraineană, una maghiară și două case evreiești (în interiorul uneia fiind amenajată o sinagogă sătească). Directorul muzeului și cel care a avut o contribuție majoră la înființarea muzeului a fost profesorul Mihai Dăncuș.
Muzeul satului maramureșean, Sighetu Marmatiei
Originară din Oncești, biserica de lemn construită în secolul XVI a fost adusă în anul 1974 la Muzeul satului maramureșean din Sighetu Marmației, la ora actuală fiind atracția principală a muzeului în aer liber. Biserica este așezată pe un promontoriu care domină întregul sat recreat în cadrul muzeului și către care converg toate drumurile ce îl străbat. Această biserică de lemn este cea mai veche construcție din muzeu, unele bârne au fost datate dendrocronologic între anii 1572 și 1614. Din pictura parietală s-au mai păstrat doar câteva fragmente. Ușile împărătești reprezintă, în partea superioară, Bunavestire, iar în cele patru compartimente inferioare apar evangheliștii Matei, Marcu, Luca și Ioan.
A fost construit în timp record ăntre anii 1912 şi1913, la inițiativa Asociațiunii pentru Cultura Poporului Român din Maramureș. Numit ASTRA, palatul făcea cinste Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român. În anul 1938, Consiliul de Miniștri, condus de primul ministru Armand Călinescu și ministrul Culturii Octavian Goga, a decis sa doneze „pe veci” imobilul Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului. Palatul a fost folosit doar doi ani de Episcopie, până în anul 1940.
A fost reinaugurat la 10 iulie 2022 sub denumirea Centrul Cultural-Pastoral „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”.
Palatul Reduta (fostul cinematograf Mara) a fost construit în 1889, stilul adoptat fiind unul eclectic clasicizant. În secolul al XIX-lea, a fost sediul Cercului Militar Reduta și al Cazinoului Militar, iar din anul 1971 găzduiește Muzeul Etnografic al Maramureșului.
La sfârșitul secolului al XVII-lea, prin reorganizarea Comitatului Maramureș, s-a pus problema construirii unei clădiri cu destinația de a servi adunarea generală a reprezentanților comitatului. Așadar, prefectura comitatului Maramureș a fost ridicată, într-o primă fază, în anii 1690-1691. Conține elemente arhitecturale ale stilului baroc și eclectic. În sala festivă, se țineau adunările reprezentanților comitatului, iar celelalte încăperi erau destinate birourilor administrative. De-a lungul timpului, clădirea a fost vizitată de mai multe personalități printre care Împăratul Iosif al II-lea, Împăratul Wilhem al II-lea, Împăratul Franz Joseph al Austriei în anul 1852, cu ocazia unei vizite făcute în Maramureș, iar dintre regi: Regele Ferdinand, Regele Carol al II-lea, Regele Mihai. Clădirea a suferit mai multe transformări, în 1948, după desființarea județului Maramureș (interbelic) și mutarea reședinței județene la Baia Mare, edificiul a fost transformat în liceu industrial. În perioada comunistă, ca să steargă istoria acestui loc, autoritățile au transformat-o, nu în muzeu sau reședință admnistrativă, ci în cârciumă și restaurantele cu autoservire. Ulterior, în urma unui proiect de restaurare (socotit azi ca fiind neinspirat), s-a modificat atât structura acesteia, cât și destinația, devenind complex comercial.
Cea mai veche clădire de pe teritoriul oraşului, care de-a lungul secolelor a suferit mai multe modificări chiar în structură şi stil. Între secolele XIV-XV au fost realizate în stil gotic sanctuarul și turnul clopotniță. În acea perioadă biserica era înconjurată de o incintă fortificată. A fost deteriorată de cutremurul din 1844. După restaurare a fost afectată din nou de incendiul din 1859. Credincioșii au hotărât construirea unei biserici noi și au păstrat doar partea de jos a turnului clopotniță. Biserica actuală a fost finalizată în anul 1892. Turnul bisericii, cea mai veche construcție din Sighet, mai păstrează și astăzi 15 m din vechea structură. În fața bisericii reformate sunt două obeliscuri ridicate în anul 1887.
Una dintre cele mai vechi instituții de cultură care a funcționat neîntrerupt în Sighetu Marmației este biblioteca care continuă activitatea începută în cadru societății ,,Dragoșiana” (1867) și care azi deține un fond de documente de bibliotecă valoros care depășește peste 100 000 de exemplare. Alături de aceasta orașul deține și o serie de biblioteci școlare și librării care acoperă nevoile de carte ale comunității.
Cimitirul Evreiesc este unul dintre cele 52 de cimitire evreieşti existente în Maramureşul Istoric. În acest cimitir există pietre funerare de circa 500 de ani vechime.
Monumentul Săpunului
Este un monument aflat în interiorul cimitirului evreiesc, scris în ebraica modernă acum. Conține o criptă în care este săpun luat de către evreii supravieţuitori de la Auschwitz.
Elie Wiesel, câştigător premiul Nobel
Dacă vorbim despre istoria evreilor din Sighet nu se poate să nu se aducă aminte de celebrul scriitor Elie Wiesel, câştigător al Premiului Nobel. Wiesel a fost deportat la Auschwitz, dar a scăpat, ca prin miracol, cu viaţă. Citește mai multe
”Bine ați venit în Sighetu Marmației. Deoarece se spune că aici se agață harta în cui, ei bine, acesta este cuiul cu pricina”
În Sighetu Marmației a fost montat chiar în centrul orașului un monument inedit sau ”un mobilier urban”, după precizarea primarului, menit să amuze turiştii: un cui înalt de aproape doi metri care marchează locul simbolic „unde se agață harta în cui”. Este amplasat pe Strada Corneliu Coposu, lângă Primăria Sighetu Marmației sau Muzeul Etnografic al Maramureșului iar în apropiere se află Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței.
Râul Tisa este cel mai mare afluent al Dunării, având o lungime de 966 km, izvorăște din Carpații Păduroși, Ucraina, și dună apele de pe o suprafață de 157.186 km², de-a lungul a celor cinci țări pe care le traversează, respectiv Ucraina, România, Slovacia, Ungaria și Serbia și se varsă în Dunăre lângă Belgrad. În România curge pe o porțiune de 64,6 km la granița de nord a țării, pe aria județelor Maramureș și Satu Mare.
Bazinul Tisei este o zonă bogată în biodiversitate, furnizând habitate pentru multe specii care nu se mai găsesc în alte părţi ale Europei. Multe arii din bazinul hidrografic al Tisei au fost declarate rezervaţii naturale şi parcuri naţionale. Din păcate, apele bazinului Tisei se confruntă permanent cu ameninţări provenite mai ales din poluare, din tratarea insuficientă a apelor uzate evacuate de către aşezările urbane, industrie sau agricultură.
Un caz deosebit de grav a fost scurgerea accidentală de cianură din anul 2000 de la Baia Mare, accident produs la societatea Aurul S.A., un joint-venture al companiei australiene Esmeralda Exploration și al guvernului român, fimră care, ulterior, și-a schimbat numele. Poluarea cu cianuri a bazinul hidrografic al Tisei a fost categorizat ca unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din Europa de după accidentul nuclear de la Cernobîl.
Este o arie protejată de 1,2ha în extremitatea sudică a orașului Sighetu Marmației, încadrată de cursul Izei și cei doi afluenți ai acesteia, râul Șugău și Valea Spinului, în apropierea drumului național DN18 care leagă municipiul Baia Mare de orașul Vișeu de Sus. Aria naturală reprezintă relieful constituit din conglomerate, argilee, gresii și marne, cu pante domoale a Dealului Solovan, pe a cărui partea superioară se află o peșteră săpată în gresii oligocene de apele provenite din precipitații, mai exact o galerie de 30 metri.
Primary Content – Primary Content Goes Here.
Aflat spre localitatea Tisa, lângă Sighetul Marmaţiei, cu o suprafaţă de 4,4 ha, este un lac artificial format prin excavaţiune, în vecinătatea râului Tisa. Pe vremuri, lacul de agrement a fost dotat cu bărci, restaurant pe o insulă, filigorii şi poduri care legau uscatul de insule. Din nefericire, a fost lăsat să decadă în paragină… ar fi un motiv, urmăriţi până la sfârşit!
Apele lacului nu îngheaţă niciodată, “Tepliţe”, în limba slavă înseamnând apă termală. Dar, ar mai fi o cauză, cum că apele lacului ar fi uşor iradiate, de aceea ar înregistra temperaturi ridicate inclusiv pe timpul iernii. Ceea ce nu ar fi o surpriză oarecare, având în vedere că în amonte pe râul Tisa s-ar fi descoperit şi exploatat zăcăminte de uraniu!
Râul Iza izvorăște de sub vârful Bătrâna din Munții Rodnei la altitudinea de 1380 m, străbate de-a lungul depresiunea Maramureșului pe o lungime de 83 kilometri și se revarsă în râul Tisa la vest de Sighetu Marmației.
Afluenții săi mai importanți sunt: Mara unită cu Cosăul, Baicu, Botiza, Slătioara (pe dreapta) și Ronișoara (pe stânga).
Principalele localități traversate: Săcel, Săliștea de Sus, Dragomirești, Bogdan Vodă, Rozavlea, Strâmtura, Bârsana, Nănești, Oncești, Vadu Izei, Sighetu Marmației.
Nicolae și Maria Pipaș a început să colecționeze obiecte încă din copilărie. Astăzi, casa familiei Pipaș adăpostește o colecție vastă și impresionantă de obiecte vechi, cu o valoare deosebită: monede din diferite perioade, timbre, ceramică, icoane pe lemn și sticlă, fotografii, ilustrate, candelabre, obiecte de cult, dantelă, broderii, picturi, sculpturi, mobilă veche, ustensile de uz casnic, covoare vopsite în culori naturale. Cele mai mute obiecte au fost achiziționate din comunele maramureșene.
Harta
